July 29, 2014

Cotco-Filantropica


Guest Post - CMS


Fănel se întinse cât era de lung după cârja grosolană, făcută din pari de gard fixaţi între ei cu sârmă şi sfoară. Un grup de turişti străini, cu ghidul în frunte, se apropia încetişor, cu paşi de oameni care au timp de pierdut.
- Ne aflăm în faţa fostei vile Daily Cotcodac. Aici puteţi vedea una dintre categoriile cele mai lovite de criza economică declanşată în 2009, începu ghidul să le vorbească în engleză protejaţilor săi. Intelectualii români au primit în plin şocul recesiunii, cei mai bine cunoscuţi fiind stimaţii autori de pe Daily Cotcodac.
- Aveţi milă, oameni buni, porni Fănel să se vaite în engleză, agitând anemic cârja, fapt care atrase atenţia grupului. „Autorul cunoscut sub numele de Cms, după desfiinţarea blogului a ajuns în stradă şi şi-a pierdut un picior din cauza câinilor maidanezi”, îl prezentă ghidul, într-o explozie orbitoare de bliţuri.
- Fiiiţi amabiiiili! Hi, hi, hi!
Vocea ascuţită a Monicăi Ionescu mută atenţia turiştilor. „Faimoasa autoare Monica Ionescu a suportat poate cel mai greu pierderea locului de muncă, după ani de zile în care a scris cu pasiune. Acum are minţile rătăcite. Vă rog să nu folosiţi bliţurile, îi pot declanşa o criză.”, continuă ghidul. Monica Ionescu privea în gol, în timp ce pipăia cu mâinile un teanc de texte nepublicate, ţinute în poala rochiei şifonate şi peticite.
- Bieţii oameni!, izbucni în lacrimi o doamnă în vârstă, cu aspect de fostă directoare de bancă, aplecându-se să pună cîteva bancnote de 5 şi 10 euro în dreptul nefericiţilor. Aici cine este?, întrebă ea cu milă, arătând spre un bărbos neîngrijit, purtând o geacă de motor neagră, scorojită, şi având pe ochi un bandaj din cârpe slinoase.
- Acesta este Ozzy. În lipsa comentariilor afectuoase de la cititori, a început să bea zilnic, mai devreme de ora 10 dimineaţa, devenind alcoolic. S-a intoxicat cu metanol şi a orbit. Se spune că posedă harul de a prevesti ceea ce nu are să se întâmple.
- Ce zice?, întrebă unul dintre vizitatori, în timp ce Ozzy mormăia în barbă.
- Va fi vreme frumoasă toată ziua, iar Anglia va câştiga Campionatul Mondial de fotbal în 2018, apucă să explice ghidul, înainte ca o ploaie rapidă de vară să înceapă să ude strada cu stropi mari. Toată lumea spre cafeneaua din colţ, mai strigă el către turiştii care se chinuiau să-şi deschidă umbrelele, încurcându-se reciproc. Grupul se puse în mişcare.
După plecarea lor, autorii se târâră la adăpostul porticului de la intrarea în vila Daily Cotcodac. Înăuntru nu îndrăzneau să intre, era toată o dărăpănătură.
- Mi-a amorţit fundul de la stat pe asfalt, se plânse Monica.
- Mai pune şi tu o pernă, îi recomandă Ina_adevărata, scoţându-şi perfuzia falsă din braţ. Azi n-au mai apucat să ajungă şi la mine, se îmbufnă ea. Şi cât am exersat privirea de grevistă a foamei...
- Niciodată nu au timp de toţi, mai apucă să comenteze Camionagiul, înainte ca o maşină să oprească în dreptul lor, stropindu-i generos cu ajutorul unei băltoace pline cu apă de ploaie.
Dan1 ieşi în fugă cu umbrela şi deschise portiera din dreapta-faţă. Picioare elegant încălţate cu converşi Napapijri atinseră trotuarul ud. Julius strâmbă din nas la vederea apei, dar făcu un efort şi ieşi din maşină, îndreptându-se spre grupul de cerşetori muraţi.
- Ce faceţi, băi, aici?, se răsti el la amărâţi
- Trăiţi, şefu, începu să turuie cu teamă Monica Ionescu. Tocmai am primit nişte bani de la turişti şi, cum nu mai e nimeni pe stradă, ne-am gândit...
- Ciocu' mic, Ioneasco! Vreţi să redeschidem blogul, sau nu? Înapoi în ploaie, aşa se câştigă banii!
- Julică, când îmi dai pentru întreţinere? Sunt rău-platnic de jumătate de an, se milogi şi Ozzy.
- Mă, eu vă iubesc ca un tată, îi străpunse mogulul pe toţi cu privirea. V-am crescut ca pe copiii mei, v-am dat tot ce-am avut, până m-aţi falit. Hai să punem blogul şi vila din nou pe picioare, să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. Aţi înţeles, nerecunoscătorilor?
- Da, şefu', răspunse Camionagiul cu lacrimi în ochi, târându-se din nou în ploaie. Iartă-ne, şefu'! Facem orice ca să ne fie bine.
Rând pe rând, autorii se desprinseră de adăpostul iluzoriu al porticului, reluându-şi locurile de cerşit. Julius se mai uită o dată la fiecare, dojenitor, apoi urcă în maşină şi dispăru în lungul străzii.
- Ai fost prea dur cu ei, îi spuse Sebra, întinzându-şi picioarele superbe pe bancheta din spate.
- Draga mea, pe ăştia trebuie să-i ţii din scurt, leneşi au fost şi pe vremea când scriau texte. Nu-ţi mai bate capul cu ei. Te conduc la  Athénée Palace, ca de obicei, nu?
Întunericul se lăsă peste străduţele îmbârligate din mijlocul oraşului. Luna ca o felie de caşcaval afumat îşi filtra lumina prin rămăşiţele norilor de ploaie. Peugeot-ul verde se strecura pe cărările nopţii.
- Opreşte, îi porunci Julius lui Dan1, iar maşina frână în dreptul unui beţivan care se legăna de-a lungul rigolei plină cu apă. Urcă înăuntru, se adresă el lui Toader.
Maşina porni din nou, în timp ce Julius îşi studia pasagerul prin oglinda retrovizoare.
- Mi-e milă de scursura asta mică şi stricată, de gunoiul ăsta din spam.
- Bă', tu pe mine nu mă fă..., se oţărî fosta vedetă Daily Cotcodac.
- Gura, că ţi-o cos, i-o reteză mogulul. Facem blogul şi te pun la muncă, să scrii despre condiţiile mizerabile în care trăiesc stimaţii autori. Punem şi filmuleţe, şi un buton de donaţii. Mergem la sigur. Mâna întinsă care spune o poveste primeşte pomană.

Râsul sardonic al lui Julius se pierdu în zgomotul motorului şi lătratul câinilor din Dristor.


May 01, 2014

Ghid practic - astăzi despre exorcizare


Guest post

Acum vreo trei ani reuşisem, după îndelungi negocieri şi tactici de marketing bine aplicate, să cazez în hotelul pe care îl conduceam 9 oaspeţi indieni - 'ntelectuali la o multinaţională în frumoasa noastră urbe. Clienţi rentabili, plăteau bine şi stăteau vreo trei luni.
Prima săptămână toate bune şi frumoase, fluturaşii zbenguiau, atmosfera primăvăratecă, efectiv se simţea în aer succesul, ştiţi, acea senzaţie acută că treaba e bună, The Secret and all that shit.
În a doua săptămână, într-o dimineaţă din aia perfectă, îi văd pe toţi cum coboară în fugă, speriaţi de parcă au văzut ursul în pielea goală.
Doooamne, cuget eu, ce nenorocire s-a întâmplat? Îmi povestesc, repeziţi care să vorbească primul, într-o engleză gâfâită, că în apartamente e un spirit! Sigur, sigur e, că le-a dat pe jos lucrurile, au auzit bubuituri în pereţi în miez de noapte, de parcă emisarii iadului cereau să fie primiţi, scrâşnete ca de oase fărâmate, ecouri de paşi, gemete de osândiţi la chinuri veşnice, că e brusc rece, că au simţit mirosuri stranii. Plus, inevitabil: l-au şi visat. Asta venită aşa la final, să completeze parcă irevocabil toate celelalte argumente!
Ioi, nu te joci cu aşa ceva, mai ales când mintea, atât de antrenată să prevadă consecinţele, sugera drept probabilă perspectiva ca ei să plece! Respectiv să nu mai încasez galbeni frumos zornăitori la ureche şi plăcuţi la atingere.
Deci, ce mă fac? Gândeşte omule, gândeşte repede! Nu se punea problema să le explic că mai sunt şi alţi oaspeţi în hotel, că zgomotele ar fi specifice anumitor activităţi nocturne şi că la parter avem bucătăria ardelenească cu aromele specifice. Nu le poţi jigni inteligenţa, nu vorbesc cu proşti până la urmă, ci cu oameni educaţi pe care nu îi poţi duce cu vorba!
Îmi pică însă fisa!!! Îmi aduc aminte că în oraş venise un prieten drag, preocupat de ezoterism în general, crescut în familie de filosofi, practic o somitate în domeniu. Exact ce aveam nevoie! L-am sunat urgent, i-am povestit ce s-a întâmplat, am râs bine împreună şi i-am cerut să mă ajute. El a acceptat amuzat iar eu convins că va fi un fleac.
I-am asigurat apoi pe indieni că se vor întâlni cu cel mai mare expert în materie de spiritism pe care ţara noastră îl poate avea şi foarte probabil pe care l-a avut vreodată. Au părut foarte mulţumiţi de soluţia promptă şi m-au asigurat, cu o atitudine foarte "corporate", că vor fi prezenţi în timp util la întâlnirea fixată.
Seara au coborât punctuali toţi nouă, doi mai şefuleţi s-au pus pe scaune în faţa prietenului "exorcist" iar restul şapte în spatele lor, ca la desene animate, care mai de care mai atent să nu piardă nici o tresărire de pe chipul maestrului. Eu m-am aşezat smerit şi plin de respect în dreapta lui.
Porneşte discuţia şi, pe măsura ce timpul trecea, rămân surprins de seriozitatea cu care Mihai îi asculta şi le răspundea. Dacă la început credeam că va fi o simplă formalitate, începeam încet încet să mă simt exclus. Și nimănui nu îi place să fie exclus de la nimic, din principiu. Aşa că m-am pus şi eu să ascult cu atenţie, până când, după minute bune în care fiecare îşi relatase cuminte experienţa, într-un acces iluminator specific lui Doctor House, Mihai găseşte diagnosticul râvnit:

- Din cele povestite şi din măsurătorile anterioare la faţa locului, toate indiciile mă fac să trag o singură concluzie: este un poltergeist!

O linişte abisală s-a lăsat în toată sala. Observam înmărmurit capetele indienilor care, cu părul dat cuminte într-o parte şi ochişorii lor mari, clipesc parcă din ce în ce mai des.  În acel moment, în acea linişte, după câteva secunde ce au părut infinite, am abandonat absolut orice urmă de minte obiectivă, de calcul mercantil, de anticipare a posibilelor interese lezate şi am izbucnit în cel mai profund, nătâng şi plin de nesimţire râs posibil.
Am încercat să mă opresc, jur că am încercat, dar inutil, m-a cuprins un nou val, si încă unul, mi-am pus mâinile la gură şi am fugit afară împiedicat. Doream schizofrenic să mă refugiez în wc şi să mă dau cu capul de pereţi. Ca şi cum asta n-ar fi fost destul, după mine a început şi Mihai, iar după noi fetele de la recepţie, ce până atunci asistaseră tăcute şi uimite de la distanţă.
Săracii indieni se uitau precum curca'n lemne şi se chinuiau, cu mintea lor neeuropeană, să înţeleagă ce se întâmplase. Dar dacă naivitatea lor ne-a băgat în belea, tot ea ne-a şi scos. A fost simplu pentru Mihai să explice că mintea oamenilor comuni ca mine nu reuşeşte să reacţioneze bine atunci când aude informaţii atât de profunde şi se manifestă ori prin depresie, ori prin criză de râs. Iar el n-a vrut să mă facă să mă simt prost, aşa că s-a forţat să râdă - din politeţe, desigur.
Apoi a mers în apartamente şi a inventat un ritual ad-hoc de exorcizare, cât mai credibil: a aprins lumânări în camere, a stropit cu apă "sfinţită", a poruncit spiritului să plece, a mormăit fragmente de rugăciuni, "Exorcizamus te, omnis immunde spiritus, omnis satanica potestas..." "Lustratus! lustratus! Benedictus Deus!" şi tot tacâmul.

Morala e că în acea noapte eu a trebuit să dorm cu toţi nouă, cuibariţi, dintr-un motiv pe care n-am vrut niciodată să îl mai aflu, pe saltelele aşezate de ei in livingul unui apartament, să îi asigur că spiritul a plecat definitiv şi nici nu-i mai trece prin cap să revină şi să înfrunte perspectiva nefastă a unui nou ritual. În prealabil le atrăsesem atenţia gălăgioşilor să reducă niţel nivelul volumului iar menajerelor să nu mai mute obiectele de la locul lor când fac curat şi să regleze bine termostatul.
În următoarele luni a domnit pacea, fluturașii au reînceput să zboare iar POS-ul a continuat să încaseze liniştit galbeni strălucitori în lumina jucăuşă a soarelui.

Ceea ce vă doresc şi vouă!



April 19, 2014

Ne iertăm şi noi AZI?


A fost odată ca niciodată... şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, indiferent la ce se referă, e mai mult o utopie decât o realitate. Pentru că de fapt nu deţinem controlul permanent asupra acţiunilor noastre astfel încât să nu greşim niciodată, aşadar uneori constatăm că am facut o prostie şi pur şi simplu nu putem schimba nimic.
Eh, şi acum vine întrebarea: cât de uşor îţi este să te ierţi tu pe tine? Eu am constatat că e foarte greu.

Citisem o cărticică de Don Miguel Ruiz şi zicea cam aşa:
"De câte ori plătim noi pentru o greşeală? Răspunsul este: de mii de ori. Omul este singurul animal de pe pământ care plăteşte de mii de ori pentru aceeaşi greşeală. Restul animalelor plătesc o dată pentru fiecare greşeală. Dar nu şi oamenii. Noi avem o memorie puternică. Facem o greşeală, ne judecăm, ne găsim vinovaţi şi ne pedepsim. Dacă ar exista o justiţie, acest lucru ar fi suficient; noi nu am mai repeta pedeapsa. Dar de fiecare dată când ne aducem aminte, noi ne judecăm pe noi înşine, ne găsim din nou vinovaţi şi ne pedepsim din nou, şi din nou, şi din nou. Este acest lucru corect?"

Evident ca nu. Nimeni nu îşi alege religia şi valorile morale, ele erau deja aici înainte ca noi să ne fi născut. Noi nu avem niciodată ocazia de a alege ce să credem sau ce să nu credem. Nu alegem niciodată nici chiar cea mai mică din aceste convenţii. Nu ne alegem nici măcar numele.
Ca şi copii, nu am avut ocazia să ne alegem credinţele, doar am fost de acord cu informaţiile care ne-au fost transmise prin intermediul altor oameni. Dacă nu suntem de acord, nu vom înmagazina informaţia. Dar în momentul în care suntem de acord, noi credem, iar acest lucru se numeşte credinţă (şi nu mă refer la cea religioasă). A avea credinţă înseamnă a crede necondiţionat. Acesta este procedeul prin care învaţă copiii. Copiii cred tot ceea ce spun adulţii. Rezultatul este acceptarea necondiţionată a acestor credinţe prin liberul nostru accept. Acest proces a primit si un nume: civilizarea oamenilor. Prin acest proces de civilizare noi învăţăm cum să trăim. Zi de zi, acasă, la şcoală, la biserică, prin televiziune, noi suntem învăţaţi cum să trăim, ce tip de comportament este acceptabil. Mai mult, suntem învăţaţi să judecăm: ne judecăm pe noi, îi judecăm pe ceilalţi oameni, ne judecăm vecinii, etc.
Eh...şi de aici porneşte TOTUL!
Copiii sunt civilizaţi la fel cum sunt domesticite animalele. Pentru a învăţa un câine, îl pedepsim şi îi oferim recompense. Exact la fel ne antrenăm copiii, ca pe oricare alt animal domesticit: cu un sistem de pedepse şi de recompense. Îi spunem: "Eşti un copil bun atunci când faci ceea ce mama şi tata vor ca tu să faci". Când copilul nu ascultă însă, îi spunem: "Eşti rău".
Recompensele ne fac să ne simţim bine, şi noi continuăm să facem ceea ce doresc ceilalţi de la noi, pentru a obţine recompensa. Cu teama de a fi pedepsiţi şi cu frica de a nu fi recompensaţi, începem să pretindem că suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face plăcere celorlalţi, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur. Încercăm să le facem plăcere mamei şi tatălui, încercăm să le facem plăcere profesorilor la şcoală, încercăm să le facem plăcere celor de la biserică, şi astfel începem să jucăm un adevărat teatru. În cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine.
Toate tendinţele noastre normale se pierd în procesul de educaţie. Sistemul de îndoctrinare este atât de puternic încât la un anumit punct din viaţa noastră nu mai avem nevoie de nimeni pentru a ne educa. Nu mai avem nevoie de mamă sau de tată, de şcoală sau de biserică, pentru a fi dresaţi. Am fost pregătiţi atât de bine încât am devenit propriii noştri dresori. Suntem nişte animale autodomesticite. Ne pedepsim pe noi înşine ori de câte ori nu urmăm regulile care corespund sistemului nostru de credinţe şi ne recompensăm atunci când suntem "un om bun".
Sistemul de convingeri este precum o Carte a Legii care ne conduce mintea. Există în minţile noastre cineva care judecă pe toată lumea, inclusiv vremea, căţelul, pisica, totul. Judecătorul interior foloseşte ceea ce este în Cartea Legii noastre pentru a judeca tot ceea ce facem şi tot ceea ce nu facem, tot ceea ce gândim şi tot ceea ce nu gândim, tot ceea ce simţim şi tot ceea ce nu simţim. Nimic nu scapă tiraniei acestui Judecător. De fiecare dată când facem ceva care contravine Legilor, Judecătorul spune că suntem vinovaţi, că trebuie să fim pedepsiţi, că trebuie să ne fie ruşine. Toate aceste legi există in mintea noastră, noi credem în ele, iar Judecătorul din interiorul nostru acţionează conform acestor reguli. Judecătorul dă sentinţe, iar noi suferim din cauza vinovăţiei. Dar cine spune că există justiţie? Adevărata justiţie înseamnă să plăteşti pentru fiecare greşeală pe care o faci. Adevărata injustiţie înseamnă să plăteşti de mai multe ori pentru fiecare greşeală.
Şi revenim la intrebarea: noi de câte ori plătim noi pentru o greşeală? 95% din convingerile care au fost înmagazinate în mintea noastră nu sunt altceva decât minciuni, iar noi suferim din cauza faptului că trebuie să credem în toate aceste minciuni. Adevărata justiţie se bazează pe legea acţiunii şi reacţiei. Noi trăim într-o lume a consecinţelor, în care fiecare acţiune generează o reacţie similară. Adevărata justiţie impune o singură pedeapsă pentru fiecare greşeală comisă. Noi suntem singurii care suntem dispuşi să plătim de nenumărate ori pentru aceeaşi greşeală comisă în trecut. Acest lucru nu are nimic de-a face cu justiţia.
Suntem în căutarea dreptăţii din cauză că în sistemul nostru de convingeri nu găsim nicăieri dreptatea. Suntem în căutarea frumuseţii deoarece indiferent cât de frumoasă ar fi o persoană, ea nu crede că este frumoasă cu adevărat. Sistemul convingerilor ne guvernează viaţa asemeni unui tiran. El ne privează de libertate şi ne transformă în nişte sclavi. Ne privează de întreaga noastră putere, deşi noi suntem reali, iar el nu!
Mintea noastră este plină de cunoştinţe, dar cum ne folosim noi de ele? Cum ne folosim noi de cuvinte pentru a ne descrie pe noi înşine? Atunci când te priveşti în oglindă îţi place ceea ce vezi, sau îţi judeci corpul, folosindu-te de aceste simboluri pentru a-ţi spune singur tot felul de minciuni? Este oare adevărat că eşti prea scund sau prea înalt, prea gras sau prea slab? Este oare adevărat că nu eşti frumos? Este oare adevărat că nu eşti absolut perfect aşa cum eşti? Îţi dai tu seama de toate judecăţile la care te supui singur?
O judecată critică nu este altceva decât o opinie, un punct de vedere pe care nu îl aveai atunci când te-ai născut. Tot ceea ce gândeşti şi ce crezi despre tine reprezintă o cunoaştere învăţată. La ora actuală, ai ajuns să crezi o sumedenie de lucruri despre cel care eşti, dar sunt oare acestea adevărate? Problema nu este legată de cunoaştere, ci de credinţa într-o cunoaştere distorsionată, respectiv într-o minciună.
În ce constă adevărul şi care este minciuna? Una dintre cele mai mari minciuni care circulă la ora actuală în lume este aceea că: "Nimeni nu este perfect." Ea justifică perfect comportamentul unora, iar majoritatea oamenilor sunt de acord cu ea, dar acest lucru nu o face cu nimic mai adevărată. Dimpotrivă, absolut toţi oamenii sunt perfecţi. Din păcate, noi am auzit această minciună încă din copilărie şi am ajuns să ne judecăm singuri, raportându-ne la o imagine a perfecţiunii. Noi căutăm în permanenţă această perfecţiune şi constatăm că tot ceea ce există în Univers este perfect, mai puţin oamenii! Soarele este perfect, stelele sunt perfecte, planetele sunt perfecte, dar nu şi oamenii, care cred că "Nimeni nu este perfect"!
Adevărul este că tot ceea ce există în creaţie este perfect, inclusiv oamenii. Prin procesul de dresare, noi acumulăm foarte multă cunoaştere, iar aceasta acţionează ca o perdea de fum care nu ne permite să sesizăm adevărul, adică realitatea aşa cum este ea. Noi nu vedem decât ceea ce dorim să vedem şi nu auzim decât ceea ce dorim să auzim. Noi pornim de la premisa că ceea ce credem este un adevăr absolut şi nu ne amintim niciodată că acesta este de fapt un adevăr relativ sau virtual. De cele mai multe ori, el nu are mai nimic de-a face cu adevărul absolut.
Noi am creat o imagine, dar imaginea nu este reală. Nu vom fi niciodată perfecţi din acest punct de vedere. Niciodată! Noi nu mai suntem suficient de buni pentru noi înşine, deoarece am ajuns să nu mai corespundem, să nu ne mai încadrăm în propria noastră imagine despre perfecţiune.
Noi nu ne putem ierta deoarece nu suntem ceea ce am dori să fim, sau mai bine zis, nu suntem una cu ceea ce credem că ar trebui să fim. Nu ne putem ierta pentru că nu suntem perfecţi. Şi îi judecăm şi pe ceilalţi în concordanţă cu imaginea noastră despre perfecţiune, dar ei nu se vor ridica niciodată la nivelul aşteptărilor noastre. Oamenii se pedepsesc la nesfârşit deoarece nu sunt ceea ce cred ei că ar trebui să fie. Ei devin foarte abuzivi faţă de propria persoană şi îi folosesc şi pe ceilalţi pentru a abuza de ei. Nimeni nu abuzează însă de noi mai mult decât noi înşine!
Modul în care ne judecăm este cea mai cumplită judecată din câte există. Dacă facem o greşeală în faţa oamenilor, noi încercăm să negăm greşeala şi să o acoperim. Dar atunci când suntem singuri, Judecătorul preia comanda, vinovăţia devine atât de puternică, iar noi ne simţim atât de proşti şi atât de răi. Oricât de mult ai vrea să scapi de această judecată, de condamnare şi de pedeapsă, îţi este imposibil, căci tu nu poţi scăpa de gândurile tale. Dacă nu-ţi place de cineva, te poţi îndepărta de el, dar dacă nu-ţi place de tine însuţi, oriunde te-ai duce, tu vei fi acolo. Te poţi ascunde de oricine altcineva, dar nu şi de propria ta judecată.
Drama majorităţii oamenilor este că ei îşi trăiesc vieţile şi nu descoperă niciodată că Judecătorul le conduce mintea, şi de aceea nu au nici o şansă de a fi liberi. Primul pas către libertatea personală este luciditatea si atenţia. Dacă suntem atenţi, ajungem să înţelegem că noi am fost cei care am acceptat să credem în toate legile şi convingerile. De vreme ce noi am fost cei care ne-am investit puterea personală în toate aceste simboluri, noi suntem singurii care ne-o putem lua înapoi şi astfel sa ne recuperăm credinţa în noi înşine. Atunci când îţi recuperezi întreaga putere investită în simboluri, tu nu mai crezi automat în orice gând care îţi trece prin minte. Nu mai crezi nici măcar în propria ta poveste, dar o asculţi şi o respecţi, aşa că o poţi savura, la fel ca atunci când citeşti un roman sau când te duci la un film.
Îţi place să te simţi fericit? Dacă da, fii fericit şi bucură-te de fericirea ta. îţi place să suferi? Nicio problemă, bucură-te de suferinţa ta. Dacă optezi pentru a-ţi face din viaţă un iad, foarte bine. Plângi, suferă şi transformă-ţi durerea într-o veritabilă capodoperă. Dar nu pretinde că eşti cine nu eşti. Acceptă momentul prezent şi fii cel care eşti acum. Acceptă-te în totalitate, exact aşa cum eşti. Bucură-te de propria ta prezenţă şi nu te mai abuza singur!
Salvarea noastră nu depinde de Dumnezeu, de Iisus, de Buddha, de Mahomed sau de orice alt maestru sau guru. Aceştia nu ne pot salva, iar noi nu îi putem învinovăţi pentru acest lucru. Nimeni din afară nu ne poate salva, pentru că nimeni nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în lumea noastră virtuală. Nimeni din afară nu poate influenţa în vreun fel această lume subiectivă în care trăim, pentru simplul motiv că ea nu există decât în mintea noastră.
Şi iertarea este singura modalitate prin care ne putem curăţa corpul emoţional de otrava acumulată. Toţi purtam pe corpul emoţional răni necicatrizate. Acest lucru este firesc, la fel cum este normal ca trupul fizic să rămână cu o vânătaie atunci când se loveşte. În mod similar, este firesc ca învelişul nostru emoţional să se simtă din când în când rănit, întrucât suntem vii. Suntem înconjuraţi de prădători şi suntem prădători noi înşine. Atunci când ne învinovăţim pe noi înşine sau pe altcineva, suntem mânaţi de la spate de otrava noastră emoţională. În loc să aşteptăm ca altcineva să vină şi să ne salveze, mai bine să ne salvăm noi.
Nu mai crede în minciuni, treci la fapte şi fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri. Ai încredere în tine însuţi şi în viaţă. Cât de dificil poate fi să crezi în tine, să crezi în esenţa ta adevărată, nu în simbolurile din mintea ta? Credinţa poate fi investită în teoriile ştiinţifice, în religie, în opinii şi puncte de vedere, dar aceasta nu este o credinţă reală. Singura credinţă reală este credinţa în sine.
Nu trebuie să intri în competiţie sau să te compari cu nimeni altcineva. Nu trebuie decât să fii cel care eşti, să fii iubire autentică, nu acel tip de iubire care te posedă şi care te face să crezi în iubire, nu acel tip de iubire care te face să te simţi gelos şi posesiv faţă de altcineva, trimiţându-te direct în iad, cu toate torturile lui.
Nu este necesar să ştim sau să dovedim nimic. Este suficient să existăm, să ne asumăm riscul şi să ne bucurăm de viaţa noastră. Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi.
Respectă-ţi corpul, bucură-te de el, iubeşte-l, hrăneşte-l, curăţă-l şi vindecă-l.
Iertarea este singura modalitate de vindecare. Noi putem opta pentru iertare pentru că simţim compasiune pentru noi înşine. Cine se iartă pe sine renunţă practic la autorespingerea din mintea sa. Începe astfel un proces de autoacceptare şi de iubire de sine. Acesta este începutul vieţii de om liber. Iertarea este cheia.
Putem începe să trăim o viaţă fără frica de a fi judecat de ceilalţi. Nu ne mai ducem viaţa în funcţie de ceea ce gândesc ceilalţi despre noi. Nu suntem răspunzători pentru părerea nimănui. Nu mai trebuie să controlăm pe nimeni şi nimeni nu ne mai controlează pe noi.
Imaginaţi-vă că trăiţi fără a-i judeca pe ceilalţi. Puteţi să-i iertaţi uşor pe ceilalţi şi puteţi să nu-i mai judecaţi. Nu trebuie să aveţi dreptate şi nu trebuie să faceţi pe altcineva să simtă că a greşit. Vă respectaţi pe voi şi pe cei din jur, iar ei vă respectă la rândul lor. Vă iubiţi corpul exact aşa cum este şi vă iubiţi emoţiile exact aşa cum sunt ele. Sunteţi conştienţi că sunteţi perfecţi exact aşa cum sunteţi.
Poate că nu putem scăpa de destinul de a fi oameni, dar avem totuşi la dispoziţie două opţiuni: de a ne bucura de destinul nostru sau de a suferi din cauza lui. A suferi, sau a iubi şi a fi fericit. A trăi în iad sau a trăi în rai.
TE IUBESC! 



February 02, 2014

Just a normal day at work


Top Ten Things That Sound Dirty At The Office, But Aren't:

10. I need to whip it out by 5.
  9. Mind if I use your laptop.
  8. Put it in my box before I leave.
  7. If I have to lick one more, I'll gag!!.
  6. I want it on my desk, NOW.
  5. HMMMMMMMMMM.....I think it's out of fluid.
  4. My equipment is so old it takes forever to finish.
  3. It's an entry-level position.
  2. When do you think you'll be getting off today?
  AND 
  1. It's not fair...I do all the work while he just sits there.











Always give 100% at work!

   12% On Monday
   23% On Tuesday
   40% On Wednesday
   20% On Thursday
     5% On Fridays

And remember: When you're having a really bad day and it seems like people are trying to piss you off, remember it takes 42 muscles to frown and only 4 to extend your finger and flip them off.

Now get back to work.

December 01, 2013

Nici hoţii nu mai sunt ce-au fost...


Eiiii, să mai ziceţi că oamenii nu sunt tot mai buni şi mai civilizaţi, ia auziţi aici întâmplare:

Se pare că un hoţ s-a apucat de scris 11 pagini cu numerele de telefon stocate pe un iPhone ce-l furase şi apoi le-a trimis proprietarului de drept. Hoţul îl buzunărise pe domnul Z. atunci când împărţiseră un taxi într-o seară. Într-un sms către hoţ, domnul Z. l-a îndemnat politicos să-i înapoieze telefonul spunând: "O să te găsesc, stai liniştit. Trimite-mi înapoi telefonul la adresa de mai jos, dacă ai o brumă de bun simţ. "




Domnul Z., care lucrează în industria băuturilor, era mai îngrijorat de datele sale, pentru că nu le avea salvate în altă parte, decât de telefon în sine. El a mai trimis un mesaj gentil hoţului în care îi sugera să se uite la lista sa de contacte: "Uită-te la contactele din agenda telefonului şi vei vedea cu cine ai de-a face..."
Câteva zile mai târziu a primit un mic colet cu cartela SIM şi 11 pagini pe care erau toate numerele înregistrate în telefonul său, scrise cu grijă de mână. Se pare că domnul Z. a fost plăcut surprins de gest: "A fost nevoie de foarte mult timp pentru a scrie unul cate unul cele 1.000 de contacte, nume şi şirurile de cifre. Îmi imaginez că mâna i s-a umflat de la atâta scris".

Desigur, nu s-a întâmplat în Romania, ci în China. Şi desigur domnul Z. se ocupa doar cu suculeţe şi iaurturi de băut, iar omul ăla s-a executat aşa urgent mustrat de conştiinţă, şi nicidecum gândindu-se la siguranţa mâinilor sale pe termen lung, deci să apreciem evoluţia fiinţei umane, vă rog .

În fine, La Mulţi Ani România!


October 31, 2013

Happy Haunting


Really?
Chiar nu este nici un alt loc unde pisica se poate așeza?
Nu pe canapea.
Nici pe scaun.
Desigur nici pe pat.
Nici dincolo.
Nu la fereastră.
Nu pe podea.
Nici pe o pernă.
Nici lângă ușă.
Sunt atât de multe opţiuni.
What in the hell.
Dintre toate locurile.
Ea alege...




Anyway... Happy Halloween and blah blah blah... take your pick:



September 24, 2013

Frumoasă și rea...


Mda, staţi calmi că nu e vorba despre vreo gagică... ci despre cum m-am întors eu supărată din Budapesta - capitala cea rea!
A fost odată ca niciodată o minunată excursie cu echipa de Java în ţara vecină și prietenă. Cică să ne team-builduim.
Şi am plecat noi val-vârtej din frumosul Cluj către un hotel cald și primitor cu ape termale și mâncare muuuult prea bună, chiar indecent de gustoasă (păi da, am fost ca porcușorii la cură de îngrășat, și acum pe mine cine mă ajută să slăbesc, ha?).
Şi se făcea că era un soare minunat și strălucitor, ăăă hm... stai că parcă asta e din alt film... în fine, era o ploaie măruntă și deasă și noi eram cazaţi pe malul unui lac liniștit pe nume Tisza.

Tisza lake

Doar v-am spus că era soare, daaaa?

Tisza Balneum Hotel, by Kerekes Jozsef

Bun, ajungem noi întregi la recepţie și îmi amintesc de-o trebușoară auzită anul trecut. Cică un cuplu de ardeleni cu scaun la cap se duc într-un sitibreic de ăsta în Budapesta. Hotel ieftinuţ, departe de centru, numai bun pentru buget de criză. Dimineaţa coboară ei să întrebe ca tot omul la recepţie ce autobuz să ia spre centru. Acolo nimeni. Când își lungeau gâturile ca lebedele din Viena după gazde, intră două domniţe obosite și prăfuite, mirosind a Canada. Tacit, dintr-o privire, se înţeleg ăștia și trec urgent în spatele recepţiei salutând politicos.
- Hello, welcome... bine aţi venit la noi. Aveţi rezevare?
- Da... cutare și cutare.
Se face tipul că se uită prin registre și zice calm:
- Ne pare rău dar nu apare nimeni cu numele acesta. Sunteţi sigure că la noi aţi făcut rezervarea? Pentru că suntem la capacitate maximă, nu mai avem locuri.
- Cuuum? Suntem obosite, ne-am chinuit să ajungem până aici, cum nu aveţi rezervarea! Nu se poate așa ceva, eu personal am facut rezervarile, mai verificaţi, nu-i posibil!!! Văleu, săriţi, ajutor!
După câteva minute bune de nervi, groază și supărare se întoarce în sfârșit un angajat ce îi gonește furios și dezgustat de la recepţie. Happy end. Pe seară eroii noștri s-au dus la fete și și-au cerut scuze pentru gluma lor, într-un final canadiencele recunoscând că e o întâmplare bună de povestit la întoarcerea acasă.

Ah, pe cuvânt că n-am fost noi ăștia de-am făcut farsa, doar suntem toţi oameni serioși aici la noi la întreprindere! Şi de fapt nici nu-i cunosc, mie mi-a povestit un prieten .

Balneum Hotel

Balneum Hotel

Duminică am pornit să explorăm capitala. Orașul e minunat și înfloritor, curat, strălucitor și civilizat, o comoară ce se dezvăluie singură la fiecare pas. Numele Budapesta se pare că vine de la Buda, fratele lui Attila și Pesta care înseamnă peşteră-cuptor în limba veche. În Buda cea cocoţată pe stânci, ai impresia că ești în alt oraș, mai liniștit, unde oamenii își văd de drum, fără să pară că se grăbesc undeva. Bine, noi ne grăbeam că aveam de bifat poze la monumente, interviuri și bonuri fiscale musai cu beri pe ele (nu întrebaţi, please).
Pesta e cosmopolită, dinamică, cu străzi comerciale și buticuri de modă în timp ce în Buda timpul parcă zboară altfel pe străduţele întortocheate și pe dealurile impunătoare cu privelişti ameţitoare. Noi am nimerit la festivalul vinului, simpatic obicei .
Ajungem repede la bastionul Pescarilor, o clădire interesantă ridicată în 1902, lângă Catedrala reconstruită de Mathias Rex în sec. 15. Biserica e foarte frumoasă, cu acoperişul din ţiglă colorată ce crează un efect deosebit în combinaţie cu cenuşiul pietrei zidurilor.
De sus de pe metereze admirăm Dunărea şi panorama de-o inedită frumuseţe şi ascultăm turiştii vorbind toate limbile pamântului. Pe celălalt mal se dezvăluie Pesta, ce-şi poartă mândră podoabele de clădiri de-a lungul malurilor sale. Cea mai grozavă este Palatul Parlamentului, o nestemată arhitecturală de excepţie.

Budapest fisherman's bastion Matthias Church

Budapest Fisherman's Bastion

Budapest Fisherman's Bastion, by Kerekes Jozsef

Budapest Fisherman's Bastion, by Kerekes Jozsef

Matthias Church, by Kerekes Jozsef

Matthias Church, by Kerekes Jozsef

Budapest Panorama

Am pornit apoi spre podul cu lanţuri, o construcţie fără precedent, cu leii cei fără de limbă care-şi aşteaptă de-o parte şi de alta turiştii curioşi.

Chain Bridge budapesta

Am luat-o îndelete pe pod, pentru a admira de aici bijuteriile Budapestei şi a inspira aerul plăcut al Dunării.

Budapest Panorama

Budapest  Danube

Royal Palace Budapest

Un obiectiv a fost să pozăm clădirea Parlamentului întreagă. Bifat... dar nu de mine. Şi asta pentru că iubitul, adoratul, veneratul meu aparat foto m-a părăsit. Brusc, fără avertisment, nici măcar un email sau un sms nu am primit înainte. Nimic. Doar un scurt memory error si can't read this file - twice. Ce soartă crudă, să fii răpus în floarea vieţii de această nemiloasă capitală! Dar ţin eu minte, da da, răzbunarea va fi cruntă. I'll be back!

Budapest Parliament Building

Acesta este momentul tragic în care îmi dau seama că nu voi avea nici o poză la întoarcere! Aşa că toate pozele din articol sunt furate de la colegii mei drăguţi (mersi Kerekes Jozsef, Gabi T., Bogdan A., Zoltan A.)


Am ajuns într-un final şi la Biserica Sf. Ştefan care este cea mai mare din Budapesta şi are şi cel mai mare clopot din Ungaria. Biserica adăposteşte mâna dreaptă conservată a Sf. Ştefan, primul rege creştin şi întemeietorul Ungariei.

St. Stephen's Basilica


Şi cred că am mai făcut noi ceva trebuşoare după asta, precum băut berile de rigoare pe o terasă, dar eu eram prea abătută şi nu mai ţin minte amănunte d'ăstea .

A doua zi am avut o activitate drăguuuuţă de tot, am primit nişte coli de carton, un plan şi hai fuguţa faceţi voi repejor două bărci funcţionale, pe urmă cu ele pe lac - concurs de viteză şi rezistenţă.
Mare noroc că pe lumea asta există şi ingineri. Surprinzător bărcuţele noastre, ce aduceau mai mult cu un sicriu, au fost chiar grozave, băieţii din echipa mea câştigand 2 probe din 3. Desigur eu le-am ţinut pumnii de pe mal şi-am ţopăit încurajator când s-au scufundat în apa mâloasă, rece şi mai ales udă.

Ah, după cum se vede din poza de mai jos designul cu floricele şi steluţe a fost opera mea, deci care aveţi de pictat vreo barcă puteţi apela cu încredere, am deja experienţă:


În schimb colegii care şi-au botezat opera INUTILUS ar fi câştigat sigur la capitolul umor.





Nici o petrecere nu e completă fără karaoke. Bine, cel mai plăcut e să-ţi trezeşti vecinii pe la 2 noaptea cu trilurile de privighetoare, dar cred că şi noi am făcut treabă bună delectând oaspeţii hotelului.
Prima melodie a fost chiar inspirată. Bag mâna-n foc că a sunat ceva de genul, evident participând toată echipa:


Acuma mmm... unii cârcotaşi zic că ar fi sunat de fapt cam aşa, dar hai să nu băgăm în seama toţi indivioşii pe talentul nostru inegalabil, mai ales dacă n-au probe :


Important e să participi, nu?

Party, by Kerekes Jozsef

Party, by Kerekes Jozsef

Party, by Kerekes Jozsef

Karaoke Party, by Kerekes Jozsef



Juriul a fost absolut neutru, neinfluenţabil, nemituibil


la final declarând că toţi ne-am descurcat admirabil. Asta chiar m-a pus pe gânduri, nu se poate dom'le aşea cevaaaa, musai trebuie trimişi la un training de Concurs de mimă cu pisici să înveţe cum se mânăreşte jurizează cinstit un concurs!!! Păi e posibil, cum adică să se împartă sincere felicitări chiar la toată lumea, să ne trezim cu ditamai inflaţia de felicitari ?!

Games, by Kerekes Jozsef


And last but not least vă mai spun că preferata mea a fost piscina cu apă termală de 35 grade şi masajul cu bule , aş fi dormit acolo dacă nişte tanti rele nu începeau să facă curat şi să ne dea afară pe la ora 8. Cică să plecăm la o activitate oriiiibilăăă, şi anume cina. Unde ne-au chinuit îngrozitor cu fel de fel de croissante şi prăjituri şi budincă şi plăcintă şi cozonac şi... auuu vai stomacul nostru sărăcuţul, v-am zis că a fost de groază!!!





Tisza Balneum Hotel

Tisza Balneum Hotel

Tisza Balneum Hotel

Tisza lake

Orice asemănare cu personajele reale este puuuur şi simplu întâmplătoare, textul este o invenţie şi pozele sunt doar trucaje ordinare .

P.S. Mulţumim organizatorilor (Claudia & Alin) care au avut mare grijă de noi şi ne-au adus pe toţi întregi înapoi !