March 30, 2012

Solidaritate masculină

Vine o vreme în viața fiecărei femei când... Nu, nu e chestia cu ceasul biologic. Nici măcar cea când ajunge la concluzia că ar fi bine să se mărite. Sau să slăbească.
Nimic atât de dramatic. Nuuuu, astăzi vom discuta despre acel delicat moment când domnișoara se hotărăște să facă școala de șoferi.

Ne aflăm în plină primăvară, cu muuulți ani  în urmă. Ideea carnetului de șofer înmugurise în mintea domnișoarei Alexandra exact după ce se despărțise de prietenul ei mult iubit, desigur din cauze total nedrepte, la o săptămână după ce-și sărbătorise cei 19 anișori. Păi ce, ăsta-i motiv de ceartă, să te vadă cineva pe stradă c-un băiat și să-i spună iubitului? Cum să te iei dom'le după gura lumii, așa am ajuns? Bine, de apreciat a apreciat  totuși că iubitul a așteptat până după ziua ei de naștere, cadoul fiind deja cumpărat, și imposibil de returnat. Mdeh, alte vremuri.

Proaspăt venită la facultate din alt oraș, ce faci atunci când nu cunoști prea multă lume și ai nevoie de ajutor? Te  îndrepți  spre colegii de facultate pentru informații. Preferabil cei cu mașină. Care, nu-i așa, probabil au și carnet.
Cum se uita ea lung prin sala de curs după un potențial binefăcător, privirea îi fu atrasă de părul negru ondulat al unei creaturi masculine care tocmai intra. Ochi negri fermecători, înalt, subțire, zâmbet sexy. Plus mașină de la tata. Toate aceste atribute îl recomandau categoric pe Dragoș pentru rolul de salvator.
"Locul ăsta-i liber.", murmură Alexandra zâmbind subțire.
"Să stăm așa în față la cursul de BMC? Mai bine mă duc în spate!"
"Mmmda, dar poate așa te vede profa și te ține minte la examen!" (erau niște zvonuri perfide cum că doamna T ar favoriza băieții la examene, mai ales pe cei frumoși, de când soțul ei divorțase pentru o studentă mult mai tânără. Sigur erau doar zvonuri dom'le, unde s-a mai auzit ca un bărbat să facă o treabă atât de josnică?)
Și uite așa, datorită soțului doamnei T, cei doi au îndurat cursul împreună, mai cu un ochi la tablă, mai cu o chicoteală pe sub bancă.
Unii zic că toate lucrurile bune au un sfârșit. Din fericire se pare că e valabil și pentru cele rele. Staaați, ziceam si eu o vorbă, a nu se înțelege că materia doamnei T era o pierdere de vreme, nuuuu! (amândoi au luat 10 la examen, notă necesară pentru bursă și cămin, în definitiv ce altceva conta?)
"Mergi acasă?"
"Da, înspre Hașdeu.", se trezi ea vorbind.
"Hai că mergem împreună, trec și eu prin cămin să mă schimb."
Afară aștepta liniștită dacia de culoare galben pai (serios, cui îi place culoarea galben? galben???).
"Tu de când ai carnet?", îl chestionă cu o privire galeșă.
"Păi e aproape un an, dar conduc de vreo 3!"
"Aha, văd că ai dat jos semnul de începător", șopti o voce vicleană.
"..."
"Auzi, nu știi o școală bună de șoferi?"
"Ăăăă, pai văru-mio tocmai ce și-a luat carnetul, da-i știa unchiu pe ăia, și nu prea s-a dus la teorie. I-am  mai dat eu ceva chestionare."
"Aha, nu-mi dai și mie cartea?", sclipiră brusc ochișorii ei întunecați.
"Ba, îi zic să mi-o aducă. Vii la un suc?"
"Azi? În seara asta mergem cu fetele la o basarabeancă-n cameră, c-a adus aia parfumuri originale, și chi...ăăă ceva haine de firmă ieftine."