- Domnule
ofiter, bărbatul acela mă enervează îngrozitor.
- Dar
doamnă, v-am privit aproape tot timpul, iar bărbatul acela nici măcar nu s-a
uitat la dumneavoastră.
- Ei bine, a
spus femeia, şi acest lucru nu vi se pare îngrozitor de enervant?
Bărbatul şi
femeia sunt două lumi diferite şi le e dificil să se înţeleagă. Dar diferenţele
sunt foarte valoroase, căci ele sunt tocmai premisele pentru care bărbaţii se
simt atraşi de femei şi invers. Căci dacă toate diferenţele ar dispărea şi ei
ar avea psihologii identice, şi iubirea ar dispărea la rândul ei, căci n-ar mai
exista polaritatea care să-i dea naştere. Bărbatul şi femeia sunt precum polul
pozitiv şi negativ, ei se atrag magnetic unul pe celălalt.
Atunci de ce e
oare aşa de greu să stabileşti o relaţie de cuplu? Simplu, pentru că încă nu
existăm, mai precis nu ne-am născut complet încă. Suntem doar o potenţialitate,
o sămânţa. Numai două persoane împlinite pot stabili o relaţie de cuplu. Asta
înseamnă să iubeşti, să împărtăşesti ceva cu altcineva. Dar înainte de a putea
împărtăşi, trebuie să ai ce, trebuie să ai iubire de dat. Două seminţe nu pot
intra în relaţie pentru că sunt închise, dar două flori pot, îşi pot împărtăşi
reciproc misterele, pot să plutească împreună purtate de vânt, dar seminţele
sunt complet închise, cum ar putea ele să comunice?
Unii iau
decizia să nu crească, nu devin niciodată o realitate propriu-zisă, rămân la
stadiul de potenţialităţi. Căci o relaţie te expune în toată nuditatea şi urâţenia
pe care o ai. Pare mai sigur să păstrezi distanţa. Chiar şi cei îndrăgostiţi
păstrează de multe ori distanţa, îşi impun limite reciproc, pe care sunt foarte
atenţi să nu le încalce, căci nu se ştie ce se poate întâmpla. Si asta e un fel
de relaţie, dar nu de cuplu, ci de posesiune. Părintii îşi posedă copii, soţii
unul pe celălalt, etc. De ce unii decid să rămână în stadiul de seminţe?
Simplu, pentru că e mai sigur. Floarea poate fi distrusă mult mai uşor, este
expusă, este un lucru delicat, i se pot întâmpla atâtea lucruri, este într-un
permanent pericol. Dar viaţa înseamnă nesiguranţă. Cel care doreşte să
cucerească cele mai înalte piscuri trebuie să-şi asume şi riscul de a cădea.
Dacă existaţi, apare în mod firesc dorinţa de a explora, iar o relaţie de cuplu
este o formă de explorare, a conştiinţei celuilalt, explorarea teritoriului
său.
Dar ţi-e teamă.
Să-i permiţi cuiva să-ţi atingă centrul este periculos, căci nu poţi şti
dinainte ce va face acea persoană dupa ce te vei expune complet. Aşa încât unii
oameni nu se deschid niciodată. Viaţa orientată către teamă nu poate conduce
niciodată la relaţii profunde, căci îi permiţi celuilalt intrarea doar până la
un punct, dincolo de care ai pus ziduri groase.
Sunt şi
îndrăgostiţi care se tem unii de ceilalţi. Dar asta nu e iubire, e doar un
aranjament între două persoane care depind una de cealaltă, care se
exploatează, se manipulează, se controlează, se domină şi se posedă reciproc.
Pe când premisa de bază a iubirii este libertatea acordată celuilalt. Dacă
celălalt este fericit, bucuraţi-vă! Dacă poţi participa, foarte bine, dacă nu,
lasă-l să-şi savureze fericirea. Căci dacă i-ai distrus o dată fericirea, la
rândul lui va avea grijă să facă la fel, şi în loc să deveniţi prieteni, vă
transformaţi în duşmani. Vârful iubirii este înconjurat din toate părţile de
valea întunecată a urii, şi e foarte uşor să cazi în ea.
Nu poţi iubi pe
cineva când nu eşti liber, căci iubirea nu este frumoasă decât atunci cand este
dăruită în mod voluntar, nu când este cerută sau impusă. Nu trebuie predată,
explicată. Dacă nu există bariere, se va manifesta în mod natural. Iubirea este
ca un fluviu, energia sa va sfărâma orice piatră aflată în cale, până va ajunge
la ocean. Oricât de departe, oricât de bine ascuns, râul îl va găsi mai devreme
sau mai târziu. Dar ce se întâmplă când în calea sa sunt construite ziduri
rezistente? Reuşeşte el să treacă de barierele naturale, dar dacă în calea lui
sunt ridicate obstacole artificiale este posibil să nu ajungă niciodată la
ocean. În natură există armonie, obstacolele naturale sunt mai mult provocări
pentru a stimula ceea ce este latent în interior. Dar dacă oamenii inventează
bariere, curgerea se opreşte.
Ne naştem
singuri, trăim singuri şi murim singuri. Solitudinea este natura noastră, dar
de obicei e înţeleasă greşit. Nu trebuie confundată cu singurătatea.
Solitudinea are o frumuseţe a ei, e ceva pozitiv, senin. Singurătatea e
întunecată, tristă, negativă. Singurătatea e un gol interior, ce trebuie
umplut. Pe măsură ce se adânceşte, oamenii fac tot felul de prostioare. Devin
obsedaţi de muncă, privesc la televizor cu orele, se joacă singuri, se reped
către locuri de distracţie, numai pentru a evita să rămână cu ei înşişi.
Aşa apar
relaţiile născute din teamă, din cauza fricii de singurătate. Atâtea lucruri se
petrec în numele iubirii... totul cu excepţia iubirii. Lupte, certuri, orice!
Te foloseşti de celălalt doar ca să poţi uita de singurătate. Dar dacă reuşeşti
să-ţi accepţi starea de solitudine, poţi în sfârşit să intri în relaţie cu
alţii, şi asta va aduce împlinire, căci ea nu mai are la bază teama. După ce
ţi-ai descoperit solitudinea, poţi fi implicat în orice, oricând, căci nu va
însemna o fugă de tine însuţi, ci manifestarea potenţialului tău.
Și ca să nu-mi spună prietenii ca i-am omorât iarăşi cu descrieri şi cugetări, să trecem la ceva mai drăguţ:
La o
petrecere, gazda a auzit conversaţia dintre doi domni invitaţi.
- Oh, o
ador, a declarat unul dintre ei.
- Și eu aş adora-o, dacă ar fi a mea, a spus
celălalt.
- Graţia cu
care merge şi felul în care îşi ţine capul, minunaţii ei ochi căprui...
- Eşti
foarte norocos.
- Dar ştii
ce îmi dă cel mai tare fiori? Felul în care îşi freacă gura de urechea mea.
- Domnule, a
intervenit gazda, am ascultat din greşeală aceste cuvinte pline de afecţiune.
În vremurile astea, mărturisesc că admir un barbat care îşi iubeşte cu atâta
pasiune soţia.
- Soţia mea?
a răspuns domnul în cauză surprins. Nu, vorbeam despre calul meu de rasă,
campioana mea.
Oamenii se
îndrăgostesc de lucruri, de animale. E şi asta o formă de iubire, dar încercaţi
totuşi nivelul următor.
Mărturisesc că
eu prefer oamenii... unii chiar merită!
Bun bancul
ReplyDeleteaşază-te cu ochii către soare
ReplyDeleteînchide-i, şi nu te gândi la mine, te rog
fă baie şi imaginează-ţi pe cine vrei tu
lângă tine, în afară de mine;
nu te gândi la mine când adormi,
fă sex cu cine vrei tu, în ce poziţie îţi place
şi încearcă să nu îţi trec prin faţa ochilor
nicio secundă,
mergi la birou, la mare, la sală,
la metrou
şi prefă-te că nu exist;
priveşte-te goală, în oglindă
şi nu te gândi la mine
dacă poţi.
parca iti place Iv Cel Naiv
Place, daaaaa!
DeleteAm citit-o pe asta, o tin minte!
citit primul si ultimul, dat like si gata :))
DeleteBravo, vezi ce usor a fost? :)) de-ar respecta toti instructiunile de functionare :)))
Delete...sincer?...cautam raspunsuri...am gasit aici un raspuns....multumesc pt articol
ReplyDeleteE cel mai dragut lucru pe care l-am auzit azi :)
Delete