May 23, 2012

The Queen

E teribil de frumoasă, miroase a romantism şi pasiune, a provocare şi iubire dar mai ales a lux şi artă. Cine a cunoscut-o a acuzat-o uneori că e obositoare şi indiferentă, teatrală şi exagerată, eu înclin spre incitantă şi cochetă, veselă şi elegantă. Numele ei, Queen of the Adriatic, Regina del mare, Veneţia.
Aici a aterizat Alexandra cu o cursă charter într-o seară caldă de vară. Să intri în oraşul apelor şi luminilor cu ochii legaţi poate fi extrem de enervant. Furtuna de vară, ce era pe sfârşite, mai lumina niţel cerul şi dezvăluia palidele umbre ale unor palate necunoscute. O fereastră joasă lăsa să se vadă un interior luminat de-o rază rătăcită sau poate de-o lampă. Stâlpii de care se prind gondolele căpătau în faţa întunecatelor faţade siluete de spectre. În întuneric, toate lucrurile atinse de vreo rază rătăcită luau o înfăţişare fantastică, înspăimântătoare. Noroc că Alexandra e o fată curajoasă.
Primul lucru care te izbeşte când ajungi întâia dată aici e mirosul: o combinaţie de nămol, peşte şi igrasie dar şi parfum, flori şi sticlă de Murano. Căci Veneţia e o teribilă îmbinare de clădiri pline de flori înmiresmate dar şi case unde se mai deschide câte o fereastră şi o gospodină harnică goleşte în apă oliţa de noapte sau găleata unde a spălat hainele familiei, după care stă la bârfă cu vecina de pe celălalt mal, înjurând că Primaria le-a interzis să-şi usuce rufele deasupra canalelor, treabă pe care oricum n-o respectă.
Pentru un străin e greu să meargă pe jos prin Veneţia. Vaporetto e soluţia practică, dar gondola e cea atât de cunoscută. Ea are aici o viaţă specială, locală, e un fel de peşte ce nu poate trăi decât în apa unui canal. Cele mai frumoase gondole sunt cele negre, strălucitoare, cu scaune îmbrăcate în catifea roşie şi perne multicolore. Dacă esti un visător, te aştepţi să vezi trecând o gondolă cu o frumoasă curtezană, şi să zăreşti un vârf de pantof de sub o elegantă crinolină sau o adiere de evantai. Alexandra a preferat totuşi vaporaşele.
O plimbare pe Canale Grande te convinge că nici un alt oraş nu poate înfăţişa un spectacol atat de feeric şi încântător. Aici fiecare palat are o oglindă în care să-şi admire frumuseţea, căci realitatea, desi nespus de frumoasă, este de două ori mai splendidă prin oglindire. Pe maluri faţadele se succed fără întrerupere, toate pline de farmec şi fiecare în alt chip minunată. Fiecare bucată de zid spune o poveste, oricare palat este o capodoperă. Marmură colorată, dantele de piatră, spirale, coloane, galerii şi vase cu flori, toate farmecă privirea.
Dar nimic nu se poate asemui cu San Marco. În prima clipă ţi se pare că vezi o peşteră splendidă şi întunecată, încrustată cu nestemate. Coloane de alabastru, bronz aurit, marmură roşie şi cristal de Murano scânteiază în lumina blândă precum solzii unei creaturi marine. În interior, atârnat de-o sferă de aur lucrată în filigran, coboară din boltă un candelabru mare, în formă de cruce având vârfurile împodobite cu flori de crin. Cupola seamănă cu o uriaşă roată de mozaic, cu Sfântul Duh în centru, razele drept spiţe şi cei doisprezece apostoli drept circumferinţă. Catedrala este ca o mare Biblie de aur, o lume ameţitoare de îngeri, apostoli, profeţi şi alte figuri ce populează arcadele, stâlpii, bolţile şi chiar cele mai neînsemnate părţi din zid. Mici cuburi de cristal sclipesc precum marea sub razele soarelui. Contururile figurilor încep să tremure, siluetele se tulbură, cutele mantiilor devin mai unduioase şi parcă o viaţă misterioasă se strecoară în aceste personaje. Leul Sfântului Marcu se întinde, cască şi-şi linge labele, profeţii stau de vorbă cu evangheliştii şi îngerii cu tinerele sfinte. Cât timp, grijă, răbdare şi geniu pentru a realiza această uriaşă îngrămădire de capodopere!
Despre străzile Veneţiei se vorbeşte mai rar. Totuşi ele există, iar lipsa maşinilor le dă o înfăţişare deosebită. Vitrinele sunt luminate mereu şi îngustimea străzii face ca lumina să nu se risipească. Peste tot vezi strălucind luminile restaurantelor, cafenelelor, bijuteriilor şi magazinelor de mărunţişuri. E un du-te-vino continuu. După ce străbaţi zeci şi zeci de străduţe, treci peste canale, urci şi cobori tot atâtea poduri, dacă nu eşti atent se poate întâmpla să te întorci exact în punctul de unde tocmai ai plecat. Dar adevăru-i că te laşi pierdut în acest labirint de poveste cu o bucurie fantastică.
Și după ce te plimbi suficient cât să nu te mai simţi stingher, începi să îi poţi deosebi pe localnici, căci trăsăturile lor nu au chiar regularitatea statuilor greceşti, dar au un anumit ritm, feţele sunt senine, aproape liniştite, cu ochii adesea negri strălucitori, chiar daca unele femei sunt blonde, albe şi proaspete. Pe buze au un surâs aproape dispreţuitor, provocator şi plin de farmec, şi câteodată lumina pare a naşte scânteieri de soare şi fulgere de umbră pe chipul lor. Le vezi cum stau la câte o cafenea în faţa unui pahar cu ceva colorat, dar cel mai des le zăreşti lenevind într-un balcon, respirând aerul înmiresmat de florile uriaşe ce cresc atât de bine în climatul umed şi cald al Veneţiei.
Cel puţin aşa vedea Alexandra lucrurile de pe terasa hotelului ei. Mânca nişte pere roşioare atât de gustoase şi cu o culoare atât de vie şi proaspătă, încât le-ai fi înghiţit fie şi numai de dragul culorii. Piersici, struguri şi o cană de must e un mic dejun tocmai perfect. De fapt de o lună, de când a venit în Veneţia, n-a mâncat decât delicioase fructe de mare, şi legume verzi. Chiar a şi slăbit un pic, sau aşa i se părea pe haine. Vara era în toi, căldura venea în valuri, oricum avea nevoie de haine mai lărguţe pentru plimbările prin oraş.
Sandale înalte, o rochiţă de mătase şi chiloţei subţiri ca pânza de paianjen şi un pic lărguţi. Păşea rapid ţop-ţop peste un podeţ, când aproape era să cadă pe burtă: ceva o împiedica să facă vreun pas, de parcă nişte copii răzgâiaţi i-ar fi legat şireturile de la papuci. Era pânza de paianjen care se hotărâse să părăsească domiciliul stabil, şi s-o ia la vale în vizită pe la doamnele gambe. Ce opţiuni are o lady într-o situaţie ca asta? Desigur, să se aplece, să ridice obiectul dar să atragă astfel privirile celor din jur sau... să abandoneze discret pânza c-un şut delicat pe marginea străduţei. Căci, nu-i aşa, unele chestii sunt opţionale în viaţă, n-ai nevoie chiar de toate.

În concluzie doamnelor, vă recomand dieta mediteraneană. Funcţionează!

image Venice poze Venetia

      

       

      


18 comments:

  1. Dă-mi şi mie te rog telefonul Alexandrei!

    ReplyDelete
    Replies
    1. hihihi, sigur, incepe cu 8989... :))))

      Delete
  2. Am scris, prin 2001, o poezie despre Venetia, poezie care imi framanta sufletul si acum... O am in manuscript... Dac-o gasesc pe undeva, o public pe blog. :)
    As vrea s-o mai gasesc... :(

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai cauta-o, ce astepti :D sau ai alte chestii mai importante de facut? :D

      Delete
  3. Ca vârcolac, ca turistă... nu ştiu cum se face, dar Alexandra tot ajunge să piardă hainele într-o veselie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, pai nici eu nu stiu cum se face ca din 3 pagini de diverse descrieri, taman treaba asta ai retinut-o :D

      Delete
    2. Nici eu nu ştiu... poate pentru că era pusă la final? Am reţinut eu şi alte lucruri, dar descrierea Veneţiei e făcută frumos.

      Delete
  4. Cica in Bruges e mult mai frumos sa te plimbi pe canale. Nu pute ca in Venetia.

    ReplyDelete
  5. Sa te duci acum cat pari tanara.. esti totusi tanara la cei 30 de ani. Cand o sa fii baba o sa te apuce pe acolo crizele de reumatism.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Când o să fie bătrână, RoseN o să ne povestească pe blog despre mirosul de nămol şi peşte de la Techirghiol.

      Delete
    2. De la o vârstă, doar cu asta mai rămâi. :P

      Delete
    3. da, adevaru-i ca mai ai un pic si iesi la pensie :D

      Delete
  6. Ne-ai redat pictograma unei printese cu ochii ca si legati de oboseala, noapte si furtuna, o printesa rapita ca si altadata si adusa intr-o sumbra si spectrala Venetie nocturna si straina...

    Numai cine sta o luna acolo vede gondolele ca pestii specifici ai canalelor si intrarea catedralei ca intrarea unei pesteri (asa imi apare posibil si mie acum, pestera lui Ali Baba si 40 de hoti, precursorii venetieni aceasta erau pentru o parte a gloriei lor de altadata).
    Deasemeni, rapitori de femei (Casanova ?).

    Ne-ai redat putin din filmul verite al plimbarilor printr-o Venetie actuala a zilei turistice si casnice, deleupa o luna, normal ca vezi localnicii printre turisti - am citit cum le-ai scotocit fetele - cu ochiade, presupun :)
    Si daca mai vrei, spune-ne despre o Venetie flirtuala, efectul comportamental al curei mediteraniene, la veneticii venetieni, numiti ca peste tot, barbati; ce intrigi de iubire, ce Malene, ce pasaje, ce urcari de trepte (la Rialto :)...) etc

    Gluma :
    Se poarta la condotieri
    pe strazi inguste mucede si strambe
    sunt saltimbanci care mereu fac tumbe
    gasind de deget sub-finul agatat
    cred ca acum, misterul, sade inramat,
    fetis intr-un palat :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uaaaaaaaau, o sa te pun sa-mi scrii recenziile, nici nu stiam ce multe chestii am vrut sa zic :)))) ce tare sunt :))))

      Delete