E teribil de
frumoasă, miroase a romantism şi pasiune, a provocare şi iubire dar mai ales a
lux şi artă. Cine a cunoscut-o a acuzat-o uneori că e obositoare şi
indiferentă, teatrală şi exagerată, eu înclin spre incitantă şi cochetă, veselă
şi elegantă. Numele ei, Queen of the Adriatic, Regina del mare, Veneţia.
Aici a aterizat
Alexandra cu o cursă charter într-o seară caldă de vară. Să intri în oraşul
apelor şi luminilor cu ochii legaţi poate fi extrem de enervant. Furtuna de
vară, ce era pe sfârşite, mai lumina niţel cerul şi dezvăluia palidele umbre
ale unor palate necunoscute. O fereastră joasă lăsa să se vadă un interior
luminat de-o rază rătăcită sau poate de-o lampă. Stâlpii de care se prind
gondolele căpătau în faţa întunecatelor faţade siluete de spectre. În
întuneric, toate lucrurile atinse de vreo rază rătăcită luau o înfăţişare
fantastică, înspăimântătoare. Noroc că Alexandra e o fată curajoasă.
Primul lucru
care te izbeşte când ajungi întâia dată aici e mirosul: o combinaţie de nămol,
peşte şi igrasie dar şi parfum, flori şi sticlă de Murano. Căci Veneţia e o
teribilă îmbinare de clădiri pline de flori înmiresmate dar şi case unde se mai
deschide câte o fereastră şi o gospodină harnică goleşte în apă oliţa de noapte
sau găleata unde a spălat hainele familiei, după care stă la bârfă cu vecina de
pe celălalt mal, înjurând că Primaria le-a interzis să-şi usuce rufele deasupra
canalelor, treabă pe care oricum n-o respectă.
Pentru un
străin e greu să meargă pe jos prin Veneţia.
Vaporetto e soluţia practică, dar gondola e cea atât de cunoscută. Ea are aici
o viaţă specială, locală, e un fel de peşte ce nu poate trăi decât în apa unui
canal. Cele mai frumoase gondole sunt cele negre, strălucitoare, cu scaune
îmbrăcate în catifea roşie şi perne multicolore. Dacă esti un visător, te
aştepţi să vezi trecând o gondolă cu o frumoasă curtezană, şi să zăreşti un
vârf de pantof de sub o elegantă crinolină sau o adiere de evantai. Alexandra a
preferat totuşi vaporaşele.
O plimbare pe
Canale Grande te convinge că nici un alt oraş nu poate înfăţişa un spectacol
atat de feeric şi încântător. Aici fiecare palat are o oglindă în care să-şi
admire frumuseţea, căci realitatea, desi nespus de frumoasă, este de două ori
mai splendidă prin oglindire. Pe maluri faţadele se succed fără întrerupere,
toate pline de farmec şi fiecare în alt chip minunată. Fiecare bucată de zid
spune o poveste, oricare palat este o capodoperă. Marmură colorată, dantele de
piatră, spirale, coloane, galerii şi vase cu flori, toate farmecă privirea.
Dar nimic nu se
poate asemui cu San Marco. În prima clipă ţi se pare că vezi o peşteră
splendidă şi întunecată, încrustată cu nestemate. Coloane de alabastru, bronz
aurit, marmură roşie şi cristal de Murano scânteiază în lumina blândă precum
solzii unei creaturi marine. În interior, atârnat de-o sferă de aur lucrată în
filigran, coboară din boltă un candelabru mare, în formă de cruce având
vârfurile împodobite cu flori de crin. Cupola seamănă cu o uriaşă roată de
mozaic, cu Sfântul Duh în centru, razele drept spiţe şi cei doisprezece
apostoli drept circumferinţă. Catedrala este ca o mare Biblie de aur, o lume
ameţitoare de îngeri, apostoli, profeţi şi alte figuri ce populează arcadele,
stâlpii, bolţile şi chiar cele mai neînsemnate părţi din zid. Mici cuburi de
cristal sclipesc precum marea sub razele soarelui. Contururile figurilor încep
să tremure, siluetele se tulbură, cutele mantiilor devin mai unduioase şi parcă
o viaţă misterioasă se strecoară în aceste personaje. Leul Sfântului Marcu se
întinde, cască şi-şi linge labele, profeţii stau de vorbă cu evangheliştii şi
îngerii cu tinerele sfinte. Cât timp, grijă, răbdare şi geniu pentru a realiza
această uriaşă îngrămădire de capodopere!
Despre străzile
Veneţiei se vorbeşte mai rar. Totuşi ele există, iar lipsa maşinilor le dă o
înfăţişare deosebită. Vitrinele sunt luminate mereu şi îngustimea străzii face
ca lumina să nu se risipească. Peste tot vezi strălucind luminile
restaurantelor, cafenelelor, bijuteriilor şi magazinelor de mărunţişuri. E un
du-te-vino continuu. După ce străbaţi zeci şi zeci de străduţe, treci peste
canale, urci şi cobori tot atâtea poduri, dacă nu eşti atent se poate întâmpla
să te întorci exact în punctul de unde tocmai ai plecat. Dar adevăru-i că te
laşi pierdut în acest labirint de poveste cu o bucurie fantastică.
Și după ce te plimbi
suficient cât să nu te mai simţi stingher, începi să îi poţi deosebi pe
localnici, căci trăsăturile lor nu au chiar regularitatea statuilor greceşti,
dar au un anumit ritm, feţele sunt senine, aproape liniştite, cu ochii adesea negri strălucitori, chiar daca unele
femei sunt blonde, albe şi proaspete. Pe buze au un surâs aproape dispreţuitor,
provocator şi plin de farmec, şi câteodată lumina pare a naşte scânteieri de
soare şi fulgere de umbră pe chipul lor. Le vezi cum stau la câte o cafenea în
faţa unui pahar cu ceva colorat, dar cel mai des le zăreşti lenevind într-un
balcon, respirând aerul înmiresmat de florile uriaşe ce cresc atât de bine în
climatul umed şi cald al Veneţiei.
Cel puţin aşa
vedea Alexandra lucrurile de pe terasa hotelului ei. Mânca nişte pere roşioare
atât de gustoase şi cu o culoare atât de vie şi proaspătă, încât le-ai fi
înghiţit fie şi numai de dragul culorii. Piersici, struguri şi o cană de must e
un mic dejun tocmai perfect. De fapt de o lună, de când a venit în Veneţia, n-a mâncat decât delicioase fructe de mare, şi legume verzi. Chiar a
şi slăbit un pic, sau aşa i se părea pe haine. Vara era în toi, căldura venea
în valuri, oricum avea nevoie de haine mai lărguţe pentru plimbările prin oraş.
Sandale înalte,
o rochiţă de mătase şi chiloţei subţiri ca pânza de paianjen şi un pic lărguţi.
Păşea rapid ţop-ţop peste un podeţ, când aproape era să cadă pe burtă: ceva o
împiedica să facă vreun pas, de parcă nişte copii răzgâiaţi i-ar fi legat
şireturile de la papuci. Era pânza de paianjen care se hotărâse să părăsească
domiciliul stabil, şi s-o ia la vale în vizită pe la doamnele gambe. Ce opţiuni
are o lady într-o situaţie ca asta? Desigur, să se aplece, să ridice obiectul
dar să atragă astfel privirile celor din jur sau... să abandoneze discret pânza
c-un şut delicat pe marginea străduţei. Căci, nu-i aşa, unele chestii sunt
opţionale în viaţă, n-ai nevoie chiar de toate.
În concluzie doamnelor, vă recomand dieta mediteraneană. Funcţionează!
Dă-mi şi mie te rog telefonul Alexandrei!
ReplyDeletehihihi, sigur, incepe cu 8989... :))))
DeleteAm scris, prin 2001, o poezie despre Venetia, poezie care imi framanta sufletul si acum... O am in manuscript... Dac-o gasesc pe undeva, o public pe blog. :)
ReplyDeleteAs vrea s-o mai gasesc... :(
Pai cauta-o, ce astepti :D sau ai alte chestii mai importante de facut? :D
DeleteCa vârcolac, ca turistă... nu ştiu cum se face, dar Alexandra tot ajunge să piardă hainele într-o veselie.
ReplyDeleteDa, pai nici eu nu stiu cum se face ca din 3 pagini de diverse descrieri, taman treaba asta ai retinut-o :D
DeleteNici eu nu ştiu... poate pentru că era pusă la final? Am reţinut eu şi alte lucruri, dar descrierea Veneţiei e făcută frumos.
DeleteMhm :))
DeleteCica in Bruges e mult mai frumos sa te plimbi pe canale. Nu pute ca in Venetia.
ReplyDeleteda, cica :)) n-am fost!
DeleteSa te duci acum cat pari tanara.. esti totusi tanara la cei 30 de ani. Cand o sa fii baba o sa te apuce pe acolo crizele de reumatism.
ReplyDelete=)) nu zau =))
DeleteCând o să fie bătrână, RoseN o să ne povestească pe blog despre mirosul de nămol şi peşte de la Techirghiol.
DeleteTe distrezi, asa-i? :D
DeleteDe la o vârstă, doar cu asta mai rămâi. :P
Deleteda, adevaru-i ca mai ai un pic si iesi la pensie :D
DeleteNe-ai redat pictograma unei printese cu ochii ca si legati de oboseala, noapte si furtuna, o printesa rapita ca si altadata si adusa intr-o sumbra si spectrala Venetie nocturna si straina...
ReplyDeleteNumai cine sta o luna acolo vede gondolele ca pestii specifici ai canalelor si intrarea catedralei ca intrarea unei pesteri (asa imi apare posibil si mie acum, pestera lui Ali Baba si 40 de hoti, precursorii venetieni aceasta erau pentru o parte a gloriei lor de altadata).
Deasemeni, rapitori de femei (Casanova ?).
Ne-ai redat putin din filmul verite al plimbarilor printr-o Venetie actuala a zilei turistice si casnice, deleupa o luna, normal ca vezi localnicii printre turisti - am citit cum le-ai scotocit fetele - cu ochiade, presupun :)
Si daca mai vrei, spune-ne despre o Venetie flirtuala, efectul comportamental al curei mediteraniene, la veneticii venetieni, numiti ca peste tot, barbati; ce intrigi de iubire, ce Malene, ce pasaje, ce urcari de trepte (la Rialto :)...) etc
Gluma :
Se poarta la condotieri
pe strazi inguste mucede si strambe
sunt saltimbanci care mereu fac tumbe
gasind de deget sub-finul agatat
cred ca acum, misterul, sade inramat,
fetis intr-un palat :)
Uaaaaaaaau, o sa te pun sa-mi scrii recenziile, nici nu stiam ce multe chestii am vrut sa zic :)))) ce tare sunt :))))
Delete