July 07, 2012

Cine sparge gheața?

Ce fac oamenii când se plictisesc? Încep să cugete la toate prostiile posibile. Cred că aşa s-a născut şi filosofia, probabil vreun domn trimis să doarmă pe preşuleț a găsit locația incredibil de incomodă, şi a început să debiteze primele întrebări existențiale: ce caut eu aici? cum am ajuns aici? de unde a început totul? dacă a băut din berea mea, vrea să facem secsuleț? mărimea contează? Mă mai iubeşti a apărut nițel mai târziu, când s-au săturat şi doamnele să răspundă iar şi iar nu dragă, mărimea nu contează, a ta e perfectă. Idem sunt grasă?!
Nu mă simt azi în măsură să dezleg asemenea mistere universale, momentan mă intrigă alte nimicuri. De unde au apărut dom'le expresiile de genul: să împac şi capra şi varza. În poveştile cu capre de obicei există un lup, aia aş înțelege. Deci unde-i lupul? El oare nu trebuie împăcat? N-are şi el suflet? În plus nu ştiu prea mulți oameni cărora să le placă varza, aşa că nu văd de ce-ar fi interesați s-o împace.
Treaba asta chiar mă scoate din pepeni! Ok, în primul rând, ce caut eu între pepeni, de ce m-am băgat acolo, şi unde am găsit un pepene să adăpostească toate cele 50+ kilograme ale mele? ha? Vă spun eu, totul e apă de ploaie! bine, bine, da' cu ce-a greşit apa de ploaie să fie desconsiderată în halul ăsta, doar e atât de utilă la hrănit bietele plăntuțe! deci? Puțin respect pentru natură!
Probabil că o s-o fac de oaie şi de data asta, ştiu. Hmmm, oare aş putea s-o fac de iepure? sau de țestoasă, sau de elefant, sau de... capră? Mmm deci nu, nu vreau. Dar de porc? Nici. Pană la urmă oaia e chiar drăguță, dacă mă gândesc mai bine!
Îmi amintesc cum stăteam ca vițelul la poarta nouă, nu demult, la ghişeul primăriei, pe post de solicitant. Desigur, n-aş vrea să cred că eu mă asemăn cu un vițel, deşi hmmm... Totuşi, de cealaltă parte a uşii, era cel puțin o doamnă care ar fi putut să-mi fie mamă şi care arăta ca o ăăăăă, aşa că cine-s eu să mă pun contra expresiilor... Desigur, în general vorbele nu fac nici o brânză. De fapt, mie nici măcar nu-mi place brânza, deci cumva înțeleg.
Dar acum am rămas în pom. Însă ce căutam eu în pom, şi mai ales care pom? Poate într-un cireş, acolo daaaa, vreau! Ce au ăştia dom'le cu plăcerea mea de-a staționa într-un pom? Oameni răi, oameni răi! Se poartă toți după cum le vine pe chelie. Dar dacă nu au chelie? Păi atunci să-şi cumpere, nuuuu?
Deunăzi am auzit despre una care i-a pus coarne în toate felurile soțului. Oare aşa se explică atunci faptul că în casa lor parcă s-a vărsat cornul abundenței? Desigur, soțul ştie că răzbunarea e arma prostului. Adică înțeleg de aici că cei deştepți se lasă călcați pe bătături doar de dragul de a nu fi considerați proşti? Eh, dar la urma urmei, familia respectivă avea sânge albastru. Adică, nu era bine oxigenat?! săracii, probabil sunt în mare pericol.
Da, ştiu, o să plătească ca popa pentru toate cele. Dar stau eu şi mă întreb, care popă? Știți voi vreunul care a plătit, şi cât anume? Că eu nu prea. Deci rezultatul e neconvingător, scurt pe doi. Hmmm, de ce pe doi, şi nu pe trei, sau pe şapte, că mie îmi place cifra 7. Și de ce scurt? Mie îmi place luuuung! La păr mă refer! Al meu! Pe cap!
Toată treaba asta mă întoarce pe dos! Poftim? Nici nu vreau să-mi imaginez cum arăt pe dinăuntru, deci nu mulțumesc! Prefer sa fiu făcută praf, e mai estetic!
Gata, nu mă mai țin balamalele în seara asta. Oare ar fi cazul să le ung cu nițel ulei, sau care-i ideea?
Și dacă tot mă fac de băcănie, mai bine o scald cu un banc: 
Vrei să ai casă la munte?
Vrei cea mai tare maşină de pe piață? Vrei vilă la mare?
Vrei cea mai bună blondă?
Vrei să îți petreci vacanțele în Bora-Bora?
Magazinul nostru îți oferă o gamă variată de cuie în care să îți pui pofta.
Dar nici c-o rândunică nu se face primăvară! Aşa şi eu, am aşteptat tooooate rândunicile şi până la urmă s-a făcut toamnă.
Acum că am spus toate astea mă simt prost. Nț... de ce oare să-mi torn singură cenuşă-n cap? Uuuups, gaaaata!


12 comments:

  1. Titlul postării tale se referă la comentarii? :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. se refera la expresiile din limba romana breeeeeee!

      Delete
    2. Aaa, mă scuzaţi! Credeam că e ceva cu probe de curaj, competiţie, jumătate din împărăţie...
      P.S. În fotografie sunteţi dumneavoastră, don'şoară RoseN?

      Delete
    3. Duuuuoamne fereste, s-a dat cu DDT prin Bucuresti pe la voi? nu de alta dar cam multa lume a luat-o usor razna :D

      Delete
    4. Adică nu sunt singurul? O lume întreagă asemeni mie mă aşteaptă afară? Acesta-i cel mai fericit moment al vieţii mele de ţânţar! :))

      Delete
    5. :)))) du-te si musca fro duduita :)))))

      Delete
    6. Cred că am să mă strecor în Interregio 1631, zbor de noapte. Bzzz-bzzz! :P

      Delete
  2. fata, iar facusi un text bun.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Mersi mersi, esti tu draguta

      Delete
  3. Supeeeeeerb. Multumeeeeesc:) Am si eu niste idei crete legate de limba romana.

    ReplyDelete
  4. Tu, RoseN, trebuia sa termini si tu cu “Astept provincia”. Asta ca sa nu risti sa isi ia nasul la purtare vreun bucurestean, sa dea cu oistea-n gardul textului tau, atat de tare, de sa te faca sa te uiti la el ca la masini straine. Dar cu tine nu-mi fac griji! Te stiu de mica… Bag mana-n foc ca ai tu ac de cojocul tuturor. Colac peste pupaza, stii sa ii pui cu botul pe labe, in doi timpi si trei miscari. Oricum, mai bine sa stea cu botul pe labe, decat sa fie facuti cu ou si cu otet, nu? Eu asa zic… Acuma, nu vreau sa ajung sa bat apa-n piua. prefer sa bat saua, sa priceapa… cine are ochi de vazut si urechi de auzit. Oricum am nimerit aici ca orbul in Braila. Nadajduiesc ca nu am facut-o de oaie comentand. Si daca am facut-o, ce? Parca nu pot sa spal putina, s-o sterg englezeste sau, mai bine, s-o-ntorc ca la Ploiesti? Ca doar n-oi fi eu Acarul Paun! Dar asta este alta mancare de peste! Hai, ura si la gara, pana nu o dau cu mucii in fasole! Sa ne intoarcem la oile noastre…

    ReplyDelete