Înălțimi, luuuuuuv și magie, adică Paris partea a II-a

Din ciclul: jurnal de călătorie al unui turist american...
PARIS: Din câte îmi aduc aminte de la școală, Parisul este capitala Germaniei. Cu toate acestea, străzile Parisului sunt pline de japonezi. Numărul frumoaselor și renumitelor franțuzoaice s-a redus foarte mult. Ele nu mai pot fi văzute decât sub forma unui tablou expus la Muzeul Luvru și care reprezintă o italiancă urâțică ce zâmbește tâmp.

Bine, gluma e glumă, dar e plin de asiatici, plin, plin! Așa încât am avut onoarea de a poza două miresici foarte drăguțe și cu ochișori oblici, în timp ce vizitam celebrul Pont de l'Archevêché. Cuuuum, nu știți care e podul respectiv? Mda bine, păi nici eu nu știam. Aproape de Notre-Dame, construit în 1828, e cel mai îngust pod din Paris. Dar ceea ce-l face special, sunt miile de lacăte agățate de el. Aici e locul de întâlnire al celor care doresc să-și imortalizeze iubirea pictând inițialele lor pe un lacăt și legându-l apoi de pod. Presupun că e și asta o modalitate de a spune te iubesc.

Există mai multe variante despre cum a apărut acest obicei. Una ar fi că acum ceva vreme, un bărbat s-a îndrăgostit de o femeie foarte frumoasă. El a iubit-o atât de mult, că nu a vrut să fie despărţit de ea niciodata. Pentru a o păstra la Paris cu el, a luat un lacăt, a gravat numele ei pe el, și apoi l-a legat cu o panglică de pod, astfel încât ea să nu părăsească Parisul. Povestea a impresionat probabil alţi tineri şi în curând mare parte a podului a fost acoperit de lacăte.
Altă teorie zice că obiceiul provine din China, unde lacătele îmbracă stâlpii de metal şi gardurile de pe Muntele Huang. E un obicei pentru cupluri să-şi "lege sufletele împreună", şi apoi să arunce cheia în prăpăstiile cețoase și abrupte. Totuși, despărțirea este un pic mai complicată: singura modalitate de a-și elibera sufletele este de a găsi cheia aruncată şi de a deschide lacătul corespunzător.
Și nu, eu n-am agățat nici un lăcățel de pod și nici nu m-am pupăcit p'acolo, doar știți că eu sunt fată serioasă .

Nu există un loc mai bun în Paris pentru a admira o panoramă splendidă decât terasa turnului Montparnasse.

Când a fost construit, turnul de 209 m nu a fost deloc bine primit, din cauza înălțimii şi a materialelor din care a fost făcut. Oricum a rămas singurul turn de peste 200 m din interiorul Parisului, căci a fost adoptată o lege ce interzice orice construcţie mai înaltă de 7 etaje.
Circulă şi-o anecdotă pe tema asta:
"Dragă prietene, ştii unde este cea mai frumoasă priveliste din Paris?"
"Unde?"
"Ei bine, e aceea care se vede de sus din turnul Montparnasse. Şi ştii de ce? "
"..."
"Pentru că este singurul loc din Paris, unde nimeni nu vede turnul!"

Mie personal mi-au plăcut teribil panoramele, şi cele din avion, şi cele de pe terasă!

Ce mi-a plăcut iarăşi tare mult, e că n-ai cum să te plictiseşti nici cinci minute pe străzile din Paris, e atâta agitaţie şi activitate şi lume de toate felurile, încât e imposibil să nu găseşti ceva care să-ţi placă: muzică, dans sau chiar magie.

Hai să mai dăm o tură prin diverse locuşoare:

Și să nu uităm că ne putem plimba şi noaptea prin Paris, e fooooarte romantic.

Gata, am terminat cu plimbările momentan, n-aş vrea să ajung cumva la stadiul ăsta
- Graines de citrouilles salées, garcons!!! se aude o voce puternică pe stadion...
- Strigă fă pirandă, sămânţă dă bostan cu sare, că n-a stat toți la Paris ca tine!

P.S. cine n-a văzut încă prima parte, e AICI!