August 14, 2012

Alte nimicuri umane gen fericire, perfecționism...

Tatăl şi-a dus fiul la un spectacol de striptease. În tot timpul show-ului, el a continuat să pufnească din nas.
- Ce-i tată, nu-ţi place spectacolul? l-a întrebat fiul.
- Sigur că îmi place, i-a răspuns acesta. De fapt, mă gândeam la maică-ta...

Comparaţiile vor atrage întotdeauna după sine probleme. Fericirea apare atunci când încetezi să compari totul, când eşti pur şi simplu doar tu însuţi şi competiţia cu ceilalţi dispare. Dar oamenii au fost educaţi în aşa fel încât să devină idealişti, şi nu realişti. Toţi cred că ar trebui să fie cineva, ceva, şi uită că ei pur şi simplu deja SUNT. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Fă-o verde pe a ta!


Când eşti mic, ţi se dă o imagine care trebuie să-ţi placă şi pe care trebuie s-o atingi. Aşa că începi încet încet să condamni realul în favoarea irealului, şi asta devine coşmarul tău, pentru că orice ai face nu este perfect. Orice ai realiza, tot nu te simţi împlinit, pentru că aşteptările tale sunt bolnave şi nerealiste. Nu uita că eşti o fiinţă umană, într-un anumit spaţiu şi timp, cu anumite limite. Perfecţioniştii trăiesc întotdeauna la marginea nebuniei, sunt nişte oameni obsedaţi, orice ar face nu este destul de bine. Dar ei uită că perfecţiunea nu e posibilă pentru oameni, şi că tocmai imperfecţiunea îi face atât de frumoşi.
Viaţa îţi creează destule probleme, dar ele pot fi rezolvate, însă cele pe care ţi le dă idealismul, acelea sunt pur şi simplu imposibile. Orice ai fi şi orice ai face, fă total, cât de bine poţi tu. Și nu te mai gândi dacă e sau nu perfect, căci nu va ajunge niciodată să fie, dar e de ajuns dacă te-ai implicat, dacă ţi-a plăcut, dacă te-ai simţit împlinit, dacă ai trăit prin lucrul respectiv. Doar uită de cuvântul "perfecţiune". De exemplu un perfecţionist nu va fi capabil aproape niciodată să-şi termine curăţenia în casă, deoarece va considera întotdeauna că mai are ceva de făcut. Iar un om care este perfecţionist cu el, va fi şi cu ceilalţi. El nu doar că este nevrotic, dar şi creează o atmosferă nevrotică în jurul lui şi îi contaminează pe apropiaţi.
De fapt, totul e exact aşa cum trebuie să fie, nimic nu lipseşte şi nimic nu e în exces. Singura problemă suntem chiar noi. Numai omul se simte tulburat şi divizat. Vrei o casă mai mare, deşi ai putea trăi confortabil şi unde eşti. Vrei mai mulţi bani, deşi o duci bine, dar tu continui să acumulezi. Vrei cel mai frumos/bun partener, deşi cândva l-ai considerat aşa şi pe cel pe care-l ai acum.
Fericirea obţinută prin comparaţie este o prostie: "eu am o maşină mai frumoasă ca a ta." Cum poţi fi fericit pentru că altcineva nu are ceva? Ce legătura are fericirea ta cu lipsa unora? În felul ăsta tot timpul se va găsi cineva care să aibă o casă, o maşină, o înfăţişare mai frumoasă ca a ta. Și-n plus posesiunile nu te ajută niciodată să fii fericit. Căci fericirea e o stare existenţială, un mod de a fi, nu de a avea.
Unii spun că oamenii sunt nefericiţi din cauza structurii sociale şi a sistemului economic. Alţii dau vina pe mediul în care ai crescut. Unii chiar pe diavol. Dar întotdeauna altceva sau altcineva e de vină, niciodată tu.
Ei bine, nu... dacă eşti nefericit, tu şi numai tu esti răspunzător de acest lucru. Nimic altceva nu o să te ajute, nici dacă o să câştigi la loto, nici dacă primeşti cea mai frumoasă femeie din lume. Dacă vei rămâne cu aceeaşi structură mentală, nimic nu o să te ajute. Dă-ţi silinţa să faci ceva perfect, şi nu va ieşi. De câte ori te străduieşti prea mult să faci ceva, îl strici. Lasă doar lucrurile să se întâmple, implică-te total, dar în mod natural, nu forţa nimic.
Cu cât te gândeşti mai mult la perfecţiune, cu atât devii mai nevropat. Compari mereu, şi mereu dai greş, căci nu te poţi implica total dacă o parte din tine face mereu comparaţii, în loc să se dedice acţiunii respective. Cine simte nevoia să fie superior pentru a se simţi bine, stă pe un vulcan. De regulă suferă de un complex de inferioritate, căci numai un om inferior se poate crede superior. Un om autentic, nu se simte nici inferior, nici superior, căci ştie că este unic şi incomparabil.
Idealul aduce scindare. Cu cât idealul e mai mare, cu atât mai mare va fi scindarea. El presupune viitor: cândva în viitor, vei fi un mare... ceva. Între timp eşti un nimeni. Ziua de azi poate fi tolerată, ignorată, adevărata treabă va fi mâine. Dar mâine nu vine niciodată, căci e veşnic azi. Iar omul trăieşte cu idealuri şi ratează realitatea care e acum şi aici. Existenţa este perfectă aşa cum e, preocuparea noastră continuă pentru ceea ce e corect şi frica de greşeli nu sunt altceva decât frica de nesiguranţă. Dar viaţa va fi mereu nesigură. Dacă eşti bogat, oricând poţi da faliment, partenerul te poate părăsi, şi talentul se poate estompa în timp. Siguranţa e doar o iluzie pe care o făurim în jur, pentru confort. Omul trebuie să accepte că nimic nu e sigur şi cert, că totul e într-o continuă transformare şi că perfecţiunea nu există. Trăieşte natural, doar în prezent, acum şi aici, fără idealuri, planuri şi ţeluri pentru viitor, asta dacă vrei să fii fericit ACUM.
"Trăieşte de dragul viitorului şi sacrifică-ţi prezentul." - aceasta este cea mai mare amăgire inventată de om. Și culmea, ea a funcţionat întotdeauna perfect. Și preoţii şi politicienii trăiesc deopotrivă pe seama ei. Preoţii musulmani spun că dacă mori pe câmpul de lupta, pentru religia ta, ai paradisul asigurat. Comuniştii afirmau că dacă mori de dragul revoluţiei eşti un erou şi numele tău va fi de-a pururi rostit cu veneraţie. "Sacrificaţi-vă pentru orice ideal, dar sacrificaţi-vă!"
Nimeni nu ar trebui să se sacrifice de dragul nimănui. Trăiţi aşa cum simţiţi voi, natural, frumos şi fără ranchiună împotriva societăţii care îţi cere atâtea. Când trăieşti pentru tine, relaxat, fericit, vei constata surprins că îi ajuţi şi pe ceilalţi să devină fericiţi, căci cine poate rezista unui zâmbet? Fericirea nu există ca o insulă izolată, ea e molipsitoare, şi se va întoarce înapoi la tine înzecită. E ca un izvor de munte. Atunci când nu întâlneşte nici un obstacol, ţâşneste pur şi simplu. Ea exista în tine dintotdeauna, e un fenomen natural, trebuie doar să nu-i mai pui piedici, trebuie doar să-i permiţi să se manifeste.



În definitiv fericirea e ca şi cum ai face pipi pe tine. Toată lumea vede, dar doar tu îi simţi căldura.



(va urma)

L.E. partea a doua AICI

4 comments:

  1. Ah, sa nu uit, orice nemultumiri aveti legate de articol, va rog sa le adresati domnului G.I. Gurdjieff, sunt sigura ca-l gasiti si pe FB =)))

    ReplyDelete
  2. daca compar articolul asta cu...:))

    ReplyDelete