August 01, 2012

Statui, frumuseți şi întrebări nevinovate

Vara era în toi, şi Alexandra s-a gândit să exploreze şi altceva decât magnifica Veneție (despre care v-am povestit AICI), aşa că şi-a îndreptat făptura către Florența.

Deşi ți-o închipui culcată sub un cer de azur într-un veşmânt de edificii albe, respirând parfumul crinului roşu de pe drapelul său, Florența este de fapt o matroană austeră, ascunsă în văluri sobre. Acest oraş al florilor are mai degrabă o înfățişare ursuză, străzile sunt înguste, casele înalte au fațade întunecate, palatele seamănă cu nişte fortărețe, arhitectura e masivă, solidă, cu puține deschideri.
Arno curge tulbure, neacoperind mai mult de jumătate din albia sa, după capriciul ploilor şi al secetei. Casele de pe-un mal şi celălalt au o arhitectură deloc odihnitoare, iar linia orizontală e întreruptă numai de câteva domuri şi turnuri de biserici. Dincolo de acoperişuri se vede colina San Miniato cu biserica şi chiparoşii ei. Podul Trinității încalecă râul Arno, cu trei arcade scunde şi frumoase, şi e împodobit cu patru statui interesante reprezentând anotimpurile.
Orice oraş are o zona centrală, şi aşa cum în Veneția aceasta e Piazza San Marco, aici e Piazza della Signoria. Pitorească, mărginită de monumente de formă regulată, place ochilor fără să-i plictisească printr-o simetrie rece. Palatul Senioriei, prin mărimea sa impunătoare şi eleganța severă, atrage primul atenția şi ocupă un colț al pieței. El lasă destul loc pentru Fontana del Nettuno şi pentru statuia ecvestră din bronz a lui Cosimo I de Medici. Calul aleargă în trap mărunt, iar Cosimo stă bine în şa, într-un costum extravagant ce produce un frumos efect monumental.
Vechiul palat e mai mult o fortăreață, o mare îngrămădire de pietre, fără coloane, un uriaş pătrat, ce are în centru un turn înalt crenelat, având pe zidul dinspre piață un ceas mare. Timpul a poleit zidurile în frumoase tonuri roşcate şi aurii, ce ies minunat în evidență pe albastrul pur al cerului. Doi coloşi de marmură, Hercule de Bandinelli şi David de Michelangelo, se înalță lângă poartă, ca două santinele uriaşe, uitate acolo, ce stau de pază de secole. David e un vlăjgan puternic, musculos şi spătos, cu pectorali lucrați, scos dintr-un bloc enorm de marmură de Carrara, o operă vrednică de toată admirația (o bunăciune, aş completa eu, dar nu cadrează).
În această piață se mai remarcă palatul Ugoccioni, şi acoperisul Pisanilor, acum palatul Poştei. Tot aici e şi Galleria degli Uffizi, cel mai vizitat muzeu din Florența, o magnifică colecție de opere de artă de Leonardo da Vinci, Michelangelo, Raphael, Botticelli (Primavera şi Nascita di Venere sunt absolut desăvârşite), Giotto, Caravaggio şi mulți mulți alții. Lipită de ea e Loggia della Signoria, un muzeu în aer liber, o bijuterie a pieții, un monument în miniatură, construită inițial pentru a adăposti cetățenii de ploaie şi de a le îngădui să vorbească despre treburile lor sau ale statului. În arcadele sale sunt încadrate statui precum Perseu (Benvenuto Cellini), Juditha (Donatello) sau Răpirea Sabinelor (Jean de Boulogne). Perseu este o capodoperă ce înfățiseaza tânărul erou după ce a tăiat capul Meduzei. Piedestalul e împodobit cu basoreliefuri, figurine şi ornamente florale, adevărate giuvaeruri, căci artistul a lucrat anterior bijuterii pentru regi şi printese.

Florenta, Giuseppe Zocchi

Ponte Vecchio-Florenta

Santa Trinita bridge seen from Capponi's palace - Florenta

Râul Arno-Florenta, Giuseppe Zocchi

Benvenuto Cellini's Perseus with the Head of Medusa.

La Florența figurile nu mai au parcă înfățişarea antică a celor din Veneția, sunt mai moderne, mai capricioase şi neaşteptate. Femeile sunt mai puțin frumoase, dar mai expresive, cu ochii umbriți de melancolie şi fruntea visătoare.
După ce a vizitat Palatul Pitti şi grădinile Boboli, pe o terasă, Alexandra remarcă o apariție fermecătoare, cu o pălărie elegantă, ca o aureolă în jurul profilului fin. Gâtul alb, rozul mat al obrazului, ochii de un albastru deschis te făceau să te gândesti la nord, dar scânteia din ochii de safir era atât de vie, încât neîndoielnic apăruse sub cerul meridional. Părul, ridicat în şuvițe încrețite, avea tonuri roşcate superbe.
- Vorrei un caffè macchiato freddo per favore! susură suav duduia.
- Si, arriva subito signora!
Cu un aer princiar ea ținea cana dezvelind o încheietură delicată, împodobită de o brățară cu pietre scumpe. Liniştea îi fu întreruptă de țârâitul poşetei. Tresări, se întinse să scoată telefonul, dar mişcarea fu prea bruscă, aşa încât se trezi cu cafeaua în brațe.
- Futu-ți neamu' mă-tii de telefon, băga-mi-aaaaş de idiot care ai sunat!
Deci cum să nu le iubeşti pe românce, mama lor de frumoase

În avion, la plecare, Alexandra a nimerit lângă un băiețel buclat şi frumos să-l mănânci nu alta. Din vorbă în vorbă, dupa ce s-au împrietenit, Alexandra îl întreabă:
- Tu ai gagică?
- Noooolmal că am, mă faci să mă plăpădesc de râs!
- Și cum e, frumoasă?
- Dddaaa, da' e mai mare!
- Și o pupi?
- Nuuuu, că mă bate!
Deci fetelor, aveți grijă, nici nu ştiți în ce bunăciuni se pot transforma minunile astea adorabile ce vor să vă pupe când sunt mici. Atât vă zic, nu-i pocniți, că poate mai târziu o să regretați... că nu mai vor ei să vă pupe. Sau... poate vor?

În concluzie, vă las să admirați mai bine oraşul:






4 comments:

  1. Că o poză cu vreo Venus n-ai fi pus și tu!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mnah ce sa fac, nu-s chiar amatoare de gagici :)))

      Delete
    2. Mai bine, la ce descrieri le faci, riscăm să strâmbe din nas la linguşelile noastre...

      Delete
    3. =))))) ai dreptate, exact la voi m-am gandit =)))))

      Delete