September 24, 2012

Ceşcuţele noastre de ceai

Mi-am adus aminte recent de o pildă pe care am citit-o undeva. Zice aşa:

Înţeleptul Sukehito avea în grijă mai mulţi discipoli. Ca să-i îndemne puţin la seriozitate, le vorbea astfel:
"Nimic nu durează, toate lucrurile trec şi mor, totul dispare într-o zi..."
Sukehito avea o ceaşcă de ceai, foarte preţioasă, rămasă în familia lui de sute de ani şi la care ţinea foarte mult. Un tânăr discipol de treisprezece ani, măturând într-o zi prin cameră, a spart din neatenţie ceaşca de ceai. După ce şi-a dat seama ce grozăvie a făcut, s-a gândit toată ziulica şi spre seară s-a dus la înţelept.
- Aş vrea să vă pun o întrebare care nu mi-a dat pace toată ziua.
- Vorbeşte, te ascult, spune el binevoitor.
- De ce trebuie toţi să murim?
- Tinere, i-a răspuns cu răbdare, nu m-ai auzit de o sută de ori spunând: "Nimic nu durează, totul dispare într-o zi, totul trece şi moare..."?
- Ba da, a spus copilul scoţând repede ceaşca spartă din buzunar. Exact asta i s-a întâmplat şi ceştii tale de ceai!

Îmi pare rău că nu mi-a spus şi mie cineva chestia asta de o sută de ori, să-mi intre bine în cap, poate aş fi fost mult mai relaxată când s-a rupt tocul de la săndăluţe, model unicat! Poate atunci aş fi fost o lady şi aş fi fluturat lejer din mână, dar aşa mi-am făcut păcate boscorodind la adresa unora şi altora, gen primărie care asfaltează NUUU trotuarele din cartiere, firme ce produc pantofi de doi bani dar care totuşi cumva costă cam douăzeci de bani, şi bineînţeles avioanele de pe cer, că doar cineva trebuie să fie de vină că nu mă uit pe unde păşesc



1 comments: