September 15, 2012

Într-o zi de marţi 13...


Alexandra studiase din greu ca să-şi ia carnetul de şofer, vorba ceea, cu sudoarea frunţii, dacă vă mai amintiţi. Eforturi mai mult teoretice, oricum nu avea maşină proprie. Și nici n-o prea interesau maşinile. Doar fac toate aceeaşi chestie, adică te duc din punctul A in punctul B, nu? Bine, asta tot teoretic. Practic, aspectul îi capta atenţia, i-ar fi plăcut o maşinuţă frumuşică, cu faruri alungite, cu tapiţerie moale şi finuţă, aerodinamică şi dacă se poate roşie!

La şcoala de şoferi a nimerit un Logan. Negru.
Primul lucru pe care l-a învăţat a fost că e musai să-ţi pui centura de siguranţă, chiar dacă şifonează rochiţa atât de urât. Nea Vasile, instructorul, era de treabă, nu s-a supărat deloc când i-a frecat oglinda la o parcare, roţile de borduri şi plăcuţele de frână toată ziulica. Mormăia el în barbă trebuşoare de genul "aşa-i la început", "tineretul ăsta", "n-am putut să mă fac maistru", şi mai avea un uşor tic, tot scutura din cap stânga-dreapta, semăna niţel cu jucăriile bălăngănitoare de pe bordul maşinii, dar în rest era de omenie.
Cum erau şi ore de condus pe timp de noapte, s-au gândit să meargă în poligon, că e mai liber. A făcut Alexandra o parcare, totul mergea strună, opreşte ea triumfătoare şi vede în lumina galbenă a farurilor o maşină, câţiva paşi mai încolo. Nici nu apucă să gândească "uite şi alţii au ore de condus noaptea", că nea Vasile şi zice: "stinge iute farurile, măcar până se îmbracă". V-am zis că era cumsecade.

Vine şi ziua cea mare, examenul! S-a nimerit bine, într-o zi de marţi 13.
Teoria a fost cum a fost, Alexandra tocise bine toate regulile şi articolele din legislaţie, a terminat repede chestionarul. Nici un incident în sală, linişte, profesionalism, doar ce-a urlat poliţistul la un elev "unde te ridici mă, ce p...a mea faci, te crezi la mă-ta acasă, p...a mea te scot afară", da' altfel civilizată atmosfera.
Pe traseu, nimereşte în maşină cu alte două domnişoare, sărăcuţele cred că nu fuseseră în vacanţă la mare, erau cam albe la faţă.
Îi vine rândul ultima. Și începe Alexandra traseul pe lângă linia de tramvai. După nici zece metri zburdă un puradel prin faţa maşinii! Frână, bombăneli, ceva cu mă-sa şi paşte (cam nedus la biserică domnul examinator, doar era toamnă, nicidecum perioada Sfintelor Sărbători).
A mers mai departe până într-o intersecţie, unde trebuia să dea prioritate de dreapta. A oprit, a aşteptat să treacă celălalt şi când să pornească, moare motorul. Încă o cheie, moare din nou. Cumva foarte vag îşi aminteşte ceva legat de viteza a 3-a. Porneşte. Doar ce aude suav: "Domnişoară, nu vă ajunge strada, de ce mergeţi pe mijlocul ei?". Nu i-a răspuns nimic, deşi era fată binecrescută.
"La următoarea intersecţie semaforizată, viraţi la dreapta." Roata şterge niţel bordura. Ce ghinion, doar fusese atât de atentă. Aştepta din clipă în clipă să zică domnul cel serios "Mulţumim, veniţi şi altă dată."
Într-un final spune: "Haideţi să ne întoarcem la Sala Sporturilor." Linişte în maşină, toată lumea morcovită. Să vezi că ăsta e în stare să ne pice!
"Opriţi aici." Aşteptarea face inima să bată puternic, venele pulsează, fiori reci se strecoară pe şira spinării. O expresie de total dezgust şi dezamăgire se citeşte clar pe faţa poliţistului. Buzele lui murmurară parcă forţat: "Prost aţi condus doamnelor, prost. Admis!"

A fost o zi încântătoare, Alexandra era extrem de fericită, atât de fericită încât nici n-a mai folosit carnetul. Niciodată.

L.E. Publicată pe DC.

3 comments:

  1. Dar si cand iti cumperi masina, eeee :D

    ReplyDelete
  2. Nu mai bine îşi închiriază Alexandra un şofer, de pildă de prin depărtatul Nord, înalt, blond şi cu ochi albaştri? :))

    ReplyDelete
  3. La naiba, nu puteai sa te programezi si tu miercuri (14) :D

    ReplyDelete