October 01, 2012

Am fost la nuntă

Recent am fost la nunta unui prieten. Frumos, muzică bună, oameni drăguţi, tort delicios.
Și-am avut timp să cuget la motivul pentru care se căsătoresc oamenii.
Auzisem undeva o vorbă: căsătoria poate face lumea să se învârtească, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre un pumn în nas.
Am senzaţia că omul a creat o societate în care prietenia dintre femei şi bărbaţi este aproape imposibilă. Și prietenia este atât de valoroasă pentru că îi permite celuilalt o libertate deplină. Iar căsătoria implică o doză de pierdere a libertăţii, care este una dintre cele mai înalte valori umane, părerea mea. Dacă s-ar lăsa cuplurile să fie libere, lumea s-ar transforma într-un paradis terestru. Dacă doi oameni sunt împreună astăzi, din propria lor voinţă, acest lucru ar trebui să fie de ajuns. Dacă mâine vor dori să mai stea împreună, foarte bine. Dacă nu vor dori, e treaba lor, nimeni nu ar trebui să se bage peste decizia lor. Într-o lume mai bună, oamenii se vor iubi şi nu vor mai face contracte.
Iubirea nu este o pasiune, o emoţie. Ea este înţelegerea extrem de profundă că undeva, pe un anumit nivel, fiinţa celuilalt te împlineşte. Undeva se închide un circuit. Prezenţa sa ne face să ne conştientizăm mai bine propria prezenţă. Iubirea conferă întotdeauna libertatea de a fi tu însuţi, nu are nimic de-a face cu posesivitatea.
Iubirea nu este o afacere s-o pui pe hârtie.
Dar omul a creat civilizaţii, reguli, tradiţii, care au transformat umanitatea în ceva nenatural. Dar oamenii nu sunt obiecte şi nimeni nu poate pune stăpânire pe ei.
Multă vreme femeia a fost dependentă de bărbat, nu i-a fost permisă educaţia, sau să-şi ia o slujbă, pentru simplul motiv că dacă femeia ar fi avut un statut financiar independent, ea nu ar mai fi putut fi redusă la statutul de obiect. Bărbaţii au tratat femeile ca pe o bucată de pământ, şi pentru a pune monopol pe ele, au inventat căsătoria. Dar oare credeţi că cineva dependent de voi v-ar putea iubi vreodată? Mai degrabă ar vrea să vă ucidă, dar nu poate pentru că nu are siguranţă materială. Acolo unde există libertate, există şi mai multe sanse reale ca cei doi parteneri sa rămână împreună, din proprie voinţa, până la sfârşitul vieţii.
Evident că nu căsătoria ucide dragostea, cum ar putea, e doar un act! Ea este distrusă de cei doi parteneri.
Căci lumea are senzaţia că ştie ce este iubirea, dar de fapt ea trebuie învăţată. E cea mai subtilă artă dintre toate. Căci nu e suficient să aveţi la dispoziţie o pânză şi o pensulă ca să începeţi să pictati. Nimeni nu se naşte artist de-a gata, trebuie învăţat, practicat.
Oamenii sunt foarte nefericiţi. Ei aşteaptă să apară marea iubire, iar în aşteptarea ei rămân închişi în ei înşişi. Nu fac decât să aştepte. Poate apare vreo zână din poveşti şi atunci va fi minunat. Dar atunci când ea chiar apare, ei uită complet ce înseamnă să-ţi deschizi inima spre celălalt.
Aşa că ar fi bine să nu rataţi nici o ocazie de a iubi. Putem iubi pe oricine, şi pe stradă, e suficient să zâmbim unui necunoscut sau să ţinem pe cineva de mână. Iubirea este o potenţialitate şi trebuie antrenată, disciplinată. Sămânţa există, dar ea trebuie transformată în floare.
Viaţa de zi cu zi seamănă mai mult cu proza, nu cu poezia, nu e prea mult romantism în ea. Pentru a-i putea face faţă, omul trebuie să fie matur. Adică să depăşească faza romantismului naiv. Trebuie să înţeleagă responsabilităţile vieţii, dificultăţile, problemele pe care le implică traiul în cuplu, deciziile care trebuie luate. Dacă omul e conştient de toate acestea, şi decide totuşi să îşi împartă viaţa alături de o altă persoană, atunci se poate căsători liniştit. Căci căsătoria nu poate ucide decât iubirea romantică. De fapt, căsătoria doar scoate la iveală ceea ce era ascuns în voi. Dacă în interior există multă iubire, căsnicia o va scoate la iveală. Dacă iubirea a fost un moft, un capriciu, atunci mai devreme sau mai târziu ea va dispărea. Iubirea nu poate fi distrusă decât de către aceia care nu ştiu să iubească. Pentru că de fapt ea nu a existat de la bun inceput, a fost doar un vis. Și realitatea distruge visul respectiv.
Atunci când simţiţi că simpla prezenţă a celuilalt, nimic altceva, simplul fapt că celălalt există, este suficientă pentru a vă face cu adevărat fericit, că ceva înfloreşte în interiorul fiinţei voastre, atunci veţi putea trece peste toate angoasele, anxietăţile, iar iubirea voastră nu va face altceva decât să crească tot mai tare, iar dificultăţile se vor transforma în simple provocări care vor face iubirea şi mai puternică.

Și acum să vă arăt ce alt motiv am descoperit eu la nunta asta:



Exact, un prunc adorabil, pe care îl iubeşti necondiţionat, deci orice altă discuţie devine inutilă. Un copil îţi umple inima de fericire, îţi dă o strălucire aparte şi te face să te simţi gata să înfrunţi orice. Chiar şi o căsnicie

Acum pozele:


Mi-au plăcut lămâile din buchet


Unde eşti tu A. Crivaţ domnule, să-i înveţi ce înseamnă un meniu vegetarian. Măăăi restaurant măi, dacă sunt vegetariană, nu înseamnă că poftesc doar frunze şi la felul unu şi doi şi după capul vostru chiar şi la trei probabil.


Dulciurile au fost chiar dulci


iar tortul, un deliciu.


 

Am ochit o rochiţă foarte drăguţă şi delicată, aş dori vă rog un model pe bordo nu pe galben.


Am avut şi ursitoare, ce credeaţi voi!





S-a furat şi mirele, nu doar mireasa, de către două bestii necruţătoare. Am senzaţia că a suferit din greu în compania lor


Dar lasă că s-a răzbunat mireasa imediat, când i-a aruncat uneia buchetul. Ce pedeapsă mai groaznică vreţi!


Am avut şi un interpret multilateral dezvoltat, că aşa-s ăştia din televiziune, care ne-a horit de joc şi dor. Frumos!


Și apoi s-au pus pe dansat.


Vă las pe voi să ghiciţi ce dans e ăsta:




Și evident, nu se putea să nu ne verificăm niţel şi facebook-ul probabil ne scad bulinuţele albe contorizate în rai, dacă nu intrăm măcar aşa la două ore.



În concluzie:

Mary a invitat-o pe Helen la o cafea. Mary a întrebat la un moment dat:
- Tu de unde ştii că soţul tău te iubeşte?
- Păi, scoate afară gunoiul în fiecare dimineaţă.
- Asta nu e iubire. Înseamnă doar că este un bun gospodar.
- Soţul meu îmi dă toţi banii de care am nevoie pentru cumpărături.
- Asta nu e iubire. Este generozitate.
- Soţul meu niciodată nu se uită la alte femei.
- Asta nu e iubire. Este autolimitare.
- Îmi deschide întotdeauna uşa şi mă lasă să intru prima.
- Asta nu e iubire, ci doar bune maniere.
- Mă sărută chiar şi după ce am mâncat usturoi şi chiar dacă am părul pus pe bigudiuri.
- Mda, asta este iubirea adevărată!

Ah, şi nu uitaţi măi băieţi că un om deştept îi spune unei femei că o înţelege, iar unul prost încearcă să i-o demonstreze.
Hai Casă de Piatră, Fericire, Sănătate tuturor şi cât mai mult Usturoi!

11 comments:

  1. "Dacă doi oameni sunt împreună astăzi, din propria lor voinţă, acest lucru ar trebui să fie de ajuns." - este de ajuns, doar ca societatea a spalat multe creiere.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ar fi destul daca ar incepe oamenii sa cugete asupra motivelor problemelor, dar e mai simplu sa NU.

      Delete
  2. Extrem de interesant tortul. Extrem extrem de interesant tortul.
    Deci, fu petrecere 2in1: nunta si botez ... :P
    Sa fie sanatosi si fericiti! :)
    Fata, nu exista eveniment fara feisbuc, asa sa stii! :)) Eu la o nunta am stat o noapte intreaga pe feisbuc de vorba cu cineva care cam avea de scris saracu', dar m-a suportat rabdator. :P E drept ca nunta de care zic era cam plicticoasa, nu ca la voi. :P

    ReplyDelete
    Replies
    1. hihihihihi, bineeeeeee bine, tu aveai motiv, ca te-ai plicti, dar iti zic eu ca fetele n-au stat un minutel :))
      da, tortul a fost tare taaaare bun si era si bio :)

      Delete
  3. Nunta era linistita. Restaurantul avea Wi-Fi gratuit.

    ReplyDelete
  4. da sigur.iubire.blablabla. in teorie totul se explica.practic e dezastru.

    ReplyDelete
  5. Ce poze ne pui tu acilea, fata?! Unde esti TU? Sa vaza si ochiu' nostru cum te-ai imbracat, cum te-ai coafat! Iar aia cu tortul chiar m-a enervat, acum imi ploua in gura..

    ReplyDelete
    Replies
    1. EU am facut pozele, nu? :))
      am pus una pe FB, destuuuul :))

      Delete
  6. Urarea din final ''Cat mai mult Usturoi'' se refera la filmul lui Groparu?? :)))

    ReplyDelete
  7. Foarte frumos si corect ce ai scris in prima parte a articolului!

    Insa trebuie sa analizam si in ce consta aceasta libertate! Cum defineste o femeie libertatea, la fel ca si barbatul! Una e sa fi libera sa iesi cu fetele intr-o seara la o cafea, etc si alta e sa fi libera sa mergi la discoteca weekend de weekend, sa vii cand vrei tu acasa si sa-ti protejezi telefoanele si alte cai de comunicare cu toate fortele :)).. depinde ce intelege fiecare prin libertate. Cat despre iubire... ea exista cu siguranta... insa in ziua de astazi este practic imposibila datorita statuturilor finanaciare ale fiecaruia! O iubire adevarata nu ar trebui sa fie influentata niciodata de contul bancar, ceea ce e practic imposibil astazi!

    ReplyDelete