November 25, 2012

...de toamnă

Într-o dimineaţă de noiembrie am cules din pădure o brânduşă de toamnă. Comparativ cu cele de primăvară, strălucitoare şi semeţe, aceasta avea o mină modestă. Cupa corolei era micuţă, iar în loc de movul luminos şi galbenul auriu al verişoarei sale, brânduşa mea era de un bleu palid, încât parcă era scăldată de brumă.
Dar, dacă zăboveşti să o admiri, ies la iveală, puţin câte puţin, farmecele ei discrete. Fiecare petală este acoperită la bază ca de o broderie dulce şi albă ca o lebădă. Din inima florii se avântă un pistil, mândru şi delicat, sabie fină de sidef. În jurul pistilului, în cerc, staminele au o culoare gălbuie, nuanţată de ocru şi roşcat, precum mierea de la ţară.
Adevărata frumuseţe e deseori ascunsă. Trebuie să o chemăm, să vrem să o vedem, să o acceptăm aşa cum e.


Duminică de toamnă. Un soare slab străpunge ceaţa în depărtare. Ies la o plimbare în pas vioi, către satul care de abia se trezeşte. Admir valea, păşunile ce scânteiază de rouă, patina dulce a amestecului de verde şi rosu, pădurea arămie de stejari şi frasini. Timpul desfrunzirii, al nudităţii. O pasăre scoate un ţipăt scurt.
Deodată, la curba drumului ţâşneşte un câine alb, care se repede drept la mine cu privirea nebună. Zăresc într-o străfulgerare fălcile de tiranozaur. Groaza, ca un duş rece, pătrunde până la oase. Mă ghemuiesc, şi las braţele întinse înainte, oferind palmele. Monstrul se apropie, ezită, mă miroase uşor. Nu mă mişc deloc, îi vorbesc încet, apoi lent mă ridic şi plec. Drumul este exasperant de gol. Câinele vine şi el, acum mârâie şi îşi dezveleşte coltii, acum se îndepărtează, revine şi pleacă iar. Nici un om, nici un tractor, nici un ţăran pe camp. Nimic. Singurătatea doar.
Ajung acasă:
- Aşa frică nu mi-a fost de multă vreme.
- Şi ce-ai facut?
- I-am şoptit bestiei că eu sunt vegetariană, dar o să-l fac pachet şi-o să-l trimit departe unui prieten chinez, amator de delicatesuri. Cred că nu i-a picat bine ideea voiajului, probabil are rău de avion. Ah, şi am încercat să rămân zen şi m-am gândit tot drumul la bancul ăsta:

Un lord dorea să plece într-o vacanţă, dar el nu se despărţea niciodată de câinele său. Aşa că scrie managerului unui hotel şi îl intreabă pe acesta dacă permite accesul câinilor în hotel.
A doua zi primeşte răspunsul din partea managerului:
- Stimate domnule, am lucrat în această branşă de mai bine de treizeci de ani şi niciodată nu am fost nevoit să chem poliţia pentru a calma un câine agitat şi turbat la fragedele ore ale dimineţii. Până acum nici un caine nu a încercat să-mi dea cecuri false. Niciodată un câine nu a dat foc aşternuturilor pentru că şi-a uitat ţigara aprinsă în pat. Nu am găsit niciodată în bagajul unui câine prosoape şi scrumiere care să aparţină hotelului. Aşadar, câinele dumneavoastra este binevenit la noi.
P.S. Dacă îmi promite că veţi fi ascultător, atunci îl puteţi însoţi şi dumneavoastră.

Rezervaţia Vânătările Ponorului poze frumoase toamna autumn image

Rezervaţia Vânătările Ponorului poze frumoase toamna autumn image

Rezervaţia Vânătările Ponorului poze frumoase toamna autumn image

Rezervaţia Vânătările Ponorului poze frumoase toamna autumn image

 poze frumoase toamna autumn image

 poze frumoase toamna autumn image

Dimineaţa în pădure. Un brad tânăr răsucit, aruncă sclipiri din toate acele în soarele de noiembrie. O coajă de castană a rămas prinsă în furca unei crengi de mesteacăn. Covorul de frunze moarte scânteiază sub chiciură şi scârţâie sub apăsarea paşilor mei. Bruma cenuşie şi lânoasă estompează formele, înfăşoară trunchiurile arborilor, se piteşte în tufişuri. O clipă suspendată la final de toamnă. Eternitatea se dezvăluie în fiecare moment.

 poze frumoase toamna autumn image

 poze frumoase toamna autumn image

Azi Moş Crăciun şi-a dus sania la revizie tehnică, urmează un drum lung peste o lună! Şi-a făcut şi asigurare, iar renii i-a lăsat la un spa să se relaxeze înainte de marea călătorie.
Brazii tremură de amintirea unui vis de anul trecut când oameni cu topoare au venit să-i caute.
Țuica dublu distilată a fost pusă deja în sticle mai ieftine sau mai scumpe, iar acum îşi aşteaptă muşteriii, să le încânte deopotriva ochii şi papilele gustative înainte de tradiţionala vizită de Crăciun la camera de urgenţă.
Porcii se îndoapă liniştiţi şi nici nu visează că zilele le sunt numărate şi că se vor transforma precum omidele în fluturi, ei în caltaboş, cârnaţi şi slănină afumată.

 poze frumoase toamna autumn image

Îmi plac gogoşarii şi conopida murată, sper că butoiul de varză e şi el plin şi că mama mi-a păstrat câteva borcane de zacuscă cu vinete şi castraveţi muraţi cu hrean.

Totul este important, şi nimic nu este.



November 16, 2012

Elucubrații de noapte

Era destul de frig şi temperatura scădea cu fiecare minut. Vântul nu părea a se fi încălzit mângâind obrajii domniţelor ce treceau pe lângă noi şi ajungea la fel de îngheţat ca şi cum ar fi venit direct de la polul nord. M-am încheiat până sus la pardesiu, şi-am înaintat spre umbra ce se îngrămădea ameninţătoare în colţurile parcului unde era teatrul.
Interiorul sălii părea destul de confortabil, dar femeile ce împodobeau lojile aveau un aer auster, serios şi erau gros îmbrăcate. Ardeam de nerăbdare pe locurile noastre. În sfârşit cortina se ridică, dezvăluind un decor ce avea pretenţia de a fi fermecător şi feeric.
N-am văzut de mult ceva mai trist şi mai vrednic de plâns decât cele două arătări ce întruchipau un cuplu de dansatori, uzat, ştirb şi istovit. Biata femeie, ce se dăduse c-un strat de pudră albă şi proastă, avea o culoare albastră ca cerul şi-ţi trezea în minte imaginea unui cadavru mort de holeră de curând. Cele două pete roşii, pe care şi le pusese pe pomeţii osoşi pentru a-şi însufleţi ochii de peşte congelat, făceau cu albastrul obrazului un contrast ciudat. Cu mâinile vânoase şi descărnate scutura nişte castaniete ţăcănitoare ce clănţăneau precum încheieturile unui schelet în mişcare. Din când în când îşi întindea ligamentele genunchilor şi reuşea să-şi ridice bietele picioare realizând o mică săritură, precum o broască moartă curentată, de făcea să-i scânteieze paietele de pe petecul de pânză ce-i servea drept fustă. Bărbatul se fâţâia sinistru în colţul lui, se tot ridica şi cădea flasc ca un liliac ce se caţără pe un ciot. Avea înfăţişarea unui gropar la apus de soare, cu fruntea încreţită precum cizmele vechi ale unui caporal rus. În timpul dansului, n-au ridicat ochii să se uite unul la celălalt, ca şi cum le-ar fi fost frică de urâciunea lor. Bărbatul, mai ales, fugea de partenera sa ca de un paianjen otrăvitor şi părea că se cutremură de groază ori de câte ori o figură de dans îl obliga să se apropie de ea. Supliciul celor doi nefericiţi s-a terminat după vreo zece minute infinite, când cortina a coborât brusc.

Ne-am ridicat iute, să plecăm înainte de final, urmarea spectacolului fiind previzibilă. În timp ce ieşeam am auzit lângă noi un mormăit răguşit şi ameninţător, ca cel al unui câine furios. M-am întors brusc, şi-am văzut cu uimire că acest sunet era scos de un om şi nu de un animal. Creatura era parcă desprinsă din visul unui bolnav în delir. Avea o frunte pătrată, ochi înfundaţi în orbite şi animaţi de-o strălucire sălbatică, nasul turtit, maxilarul inferior ieşit în afară, o sperietoare umană ce imita de minune lătratul câinelui şi făcea mai multă gălăgie decât toate babele adunate la pupatul sfintelor moaşte.
- Dacă-mi dai un bănuţ, îţi spun de te iubeste! Dăăă-mi un leeeu, ptiu ce păr frumos ai!
Am rupt-o la fugă să nu-l mai aud, ştiam deja răspunsul.

Privind în jur am văzut o câmpie întinsă presărată de copaci cu trunchiuri răsucite şi chircite în chipuri înfricoşătoare, rugoase, jupuite, năpârlite. Nu se mai simţea nici o boare de aer, nici un pic de vânt. Un nor de nisip cenuşiu se apropia ameninţător, ridicat de tropăitul unei duzini de porci negri-verzui.

Luvru

Ceva mai încolo trei ţăruşi alcătuiau un fel de agăţătoare pe care era atârnată deasupra unui foc mare, împrăştiat de vânt în limbi de flăcări şi în spirale de fum, o strachină plină cu mâncare. Lângă foc stătea aşezată o vrăjitoare cu nasul coroiat, oacheşă, bronzată, goală până la brâu. Părul lung şi negru îi cădea în dezordine pe spatele slab şi pe fruntea întunecată. Printre şuviţele rebele străluceau ochii mari, făcuţi din sidef şi cărbune lucios, misterioşi şi contemplativi. Fulgere şi cutremure, asfel s-a pornit să bubuie glasul ei:

Alelei! amar de tine
Ţi-ai făcut tu taskurile?
Sau pe internet ai stat
like-uri multe-ai aşteptat
şi prăjituri ai mâncat?
Vezi că te-mpung tag-urile
din toate html-urile
ce n-aţi fost voi în stare
să le terminaţi frăţioare!
Inima rău mă doare
de l'atâta delăsare!


Apoi, un ţipăt aspru răscoli frunzele copacilor.
- Beep-beep, beep-beep, beep-beep!!!

Gata cu leneveala, scoală şi fugi la muncă domnişorică, ce atâta mers la teatru şi plimbări prin natură când ai un proiect de terminat, eeeee!
Vă spun drept, stresul dăuneaza grav viselor, atâtea prostii n-am mai aberat de multicel într-o singură noapte.

Bine, am mai visat ceva şi cu apă, muuultă apă şi scorpioni cu două şi opt picioare, dar asta deja intră la altă categorie de povestiri.

Grecia


November 01, 2012

I'm Addicted

Dacă mă întrebaţi pe mine, o dietă echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână, dacă se poate, cu zmeură.
Dar nişte oameni răi, pe numele lor adevărat cercetători britanici (sau nu), au stabilit că zahărul este o adevărată otravă, şi poate da dependenţă.
Unii spun că e mai probabil ca pofta de dulce să fie de fapt o combinaţie între nostalgie (amintiri din copilărie, când bunica ne făcea bunătăţi), obişnuinţa de a avea mereu o prăjitură pe masă şi atracţia chimică ce poate fi explicată prin creşterea nivelului de dopamină după ce ai consumat zahăr. După o lună în care zahărul este folosit zilnic, structura creierului se modifică, adap­tân­du-se creşterii progresive de dopamină. Creierului începe să-i placă dulcele şi se­cretă mai mulţi receptori ai dopaminei. Astfel se intră într-un cerc vicios: cu cât nivelul dopaminei este mai mare, cu atât creşte nevoia de drog, în acest caz de za­hăr.
Şi uite aşa a ajuns zahărul rafinat să fie numit "otrava albă", iar nutriţioniştii ne mai dau una peste cap cum că organismul nici nu are nevoie de el, întrucât necesarul glucidelor din organism poate fi asigurat prin consumul de fructe sau miere.
Mna grozav, aşa o să-i zic data viitoare doamnei drăguţe care-mi face prăjituri. Săptămâna asta am luat o tavă întreagă de prăjitură buuuună bună cu mere, şi-mi zice:
- Faceţi chef, aşa-i?
- Aăăă, da da!
Cum era să zic că neah, nici pomeneală, vreau s-o mănânc eu pe toată ca remediu antidepresiv? Eeeeh, nu se face!
Altă dată am întrebat:
- Ce-s ălea?
- Fantezii cu finetti sau cu rahat.
Parcă mi-a pierit pofta de dulciuri, fanteziile mele sunt cu frişcă, lumânări, viclenii, îndrăzneli, şoapte şi mângâieri, cu rahat încă n-am încercat!

Bun, deci am stabilit, dulciurile nu-s deloc bune (deşi-s bune rău)!
Mna, de fapt eu sunt precum nenea ăsta din pildă:
O femeie disperată de pofta fiului ei cu privire la dulciuri, găsindu-l deseori mâncând zahăr, s-a dus la un renumit călugăr.
Cu sfială i se adresă:
- Vă rog să-i spuneţi fiului meu să nu mai mănânce zahăr!
După un minut de tăcere, călugărul răspunse:
- Vă rog să veniţi săptămâna viitoare!
Femeia curioasă dar supusă a plecat şi a revenit în următoarea săptămână, în care călugărul spuse copilului:
- Să nu mai mănânci zahăr pentru că zahărul nu-ţi face bine!
De data aceasta, femeia intrigată de cele întâmplate, a întrebat deja aprinsă şi supărată:
- Nu vă supăraţi, dar nu aţi putut să spuneţi la fel de simplu acelaşi lucru şi săptămâna trecută?
- Săptămâna trecută încă mâncam şi eu zahăr, răspunse călugărul.

Yep, asta e, recunosc, trăiesc în păcat. Şi nu doar eu. Am citit deunăzi o ştire şi-am crezut că-i o glumă (dar nu e). Cică: "Fermierii din SUA, confruntaţi cu preţuri record la porumb, hrănesc vacile cu ciocolată, bezele, topping pentru îngheţată şi praf pentru prepararea cicolatei fierbinţi, afirmă crescători de animale, nutriţionişti pentru bovine şi traderi de materii prime, potrivit CNN. Un fermier din Middlebury, statul Indiana, îşi hrăneşte cele 400 de vaci cu bomboane sparte, praf pentru ciocolată fierbinte, fursecuri rupte, cereale pentru micul dejun, coacăze uscate, coji de portocale şi topping pentru îngheţată, amestecate în furaje radiţionale, precum fânul. Zahărul din toping-ul pentru îngheţată pare să crească producţia de lapte şi ajută, de asemenea, la îngrăşarea bovinelor, etc etc."
Acumaaaa, n-aş vrea să fac o legătură între mâncătorii de dulciuri şi drăguţele bovine, zău!

Ce noroc că sunt şi bunătăţi care nu îngraşă şi nu dăunează sănătăţii!
Vă aduceţi aminte de bancul ăsta?
Copiii stăteau la rând pentru a servi prânzul în cantina unei şcoli catolice. Pe un colţ al mesei era o grămadă mare de mere. Măicuţele lipiseră pe tava cu mere un bilet pe care scria "Ia doar unul, Dumnezeu te supraveghează". Puţin mai în faţă, la capătul celălalt al mesei se afla o grămadă mare de prăjituri. Unul dintre copii a scris: "Ia câte vrei, Dumnezeu supraveghează merele".

Ei bine, eu am descoperit reţeta miracol care nici nu te îngraşă, nici nu te otrăveşte şi poţi să iei absolut oricâte pofteşti! Totuşi vă avertizez că sunt extrem de periculoase, am senzaţia că am devenit deja dependentă de la prima doză. Ia priviţi:




Sunt de departe cele mai apetisante lumânări pe care le-am văzut eu vreodată, şi sunt create de fetele de la Lumânăresele şi culmea, au zero calorii !!!
Pe cuvânt că am simţit că s-au copt în cuptoarele lui Moş Craciun sau ceva, aşa-s de vesele şi drăgălaşe şi proaspete toate, numai priviţi ce minunăţii de fotografii au postat pe Facebook!

Eiii, şi acum cu aşa arsenal în dotare, altfel cugetăm la fantezii, eeee, e  culinaaaaare desigur!

L.E. Mi-am îmbogăţit colecţia de bunătăţi cu ceva de iarnă, ia priviţi ce frumuseţi:

Lumanaresele