January 28, 2013

Aventuri în jungla urbană...


Valuri, valuri de îngheţată roz diafană mă înconjurau ameninţătoare, deja mă simţeam încoltiţă, eram pierdută, gata gata să cedez și să... pun limba, când... zdring-zdring zdring-zdring! Telefonul! Uaaau, am scăpat, era doar un coșmar, pfiuuu!

- Alo, da! (eu)
- Hey, ce faci? (era un prieten)
- Mmm, mai nimic, tu?
- Eu bine, dar acum am fost la plimbare cu căţelul și a avut o încăierare.
- Ceee?! Și sunteţi bine?? Căţe e ok, a păţit ceva? Cu cine?
- Da da, suntem bine, s-a luat de o pisică. El n-are nimic, dar pisica a murit.
- Cuuuum?! Era pisică domestică? Păi l-ai lăsat singur afară??
- Nuuu, dar până am ajuns la el, era gata deja. Și era așa o pisică frumoasă. De fapt cred că era motan, avea și ceva zgardă cu numele pe ea.
- Vaaaai, să vezi acum ce-o să-ţi sară proprietarii în cap. Nu era stăpânul cu el?
- Nu, dar l-am mai văzut p'aici cu mai mulţi oameni. O să le fie dor de el sigur.
- Offf, sărăcuţa pisicuţă :(( cum ai putut să-l lași pe căţe singur! Offfff!
- Mna, păi s-a întâmplat foarte repede, n-am avut ce să mai fac. S-a repezit la ea direct la gât! Și avea un gât fragil, s-a rupt instant!
- Aaaaaauch câh!
- Cred că o să se supere mulţi, și cel mai tare cred c-o să te superi tu!
- Huh, eu??? păi... de ce?
- Aăăă, păi... cred că pe motan îl chema Motanov!
- Măăăăăăăăăăă!!!
- Ahahahhaa, ce te-am păcălit! Tu-l iubești pe Motanov, așa-i?
- Normal că DAAA! Pfaaaaaai ce glume-s ăstea, măăă!
- Hihihihi!

Pentru cine nu știe, Motanov e cel mai grozav motan din Univers, doar că e niţel 2D, e cam mov și e mascota Revistei de Povestiri! Locuiește în revistă, scrie în fiecare număr, are cont de  Facebook și e antrenor de imaginaţie acolo. Plus că e simpatic și jucăuș și isteţ și îi plac tare mult prăjiturile și bomboanele și pixurile de culoare mov!



Mdeah, deci cam așa mă înveselesc pe mine oamenii  zilele astea.  Mai bine aţi pune mâna și mi-aţi cumpăra o sacoșică drăgălașă cu Motanov sau măcar o cană  (de AICI din buticul online).
Sau și mai bine, l-aţi putea ajuta pe Motănelul cel Mov cu o donaţie, care vreţi normal, poate îl salvăm totuși din colţii bestiei înfricoșătoare de 4 kilograme !


January 17, 2013

mi-e niţel frig... da' nu-i bai


S-a întâmplat odată, ca un peşte din ocean să audă pe cineva vorbind despre ocean şi era pentru prima dată când afla că există aşa ceva. El a început să cerceteze, a început să se intereseze şi să întrebe, dar nimeni nu ştia unde era oceanul. A întrebat mulţi pesti, mari şi mici, cunoscuţi şi necunoscuţi, renumiţi şi anonimi, dar nici unul nu a fost în stare să răspunda unde e oceanul. Toţi au spus că au auzit de el, "cândva în trecut, strămoşii noştri ştiau, scrie şi în scripturi".
Aşa ni se întâmplă şi nouă de multe ori, ceea ce este cel mai aproape să fie atât de evident încât să uiţi de el.
Ieşiţi afară şi priviţi în jur. Eu urăsc frigul, el intră până şi în scoarţa copacilor adormiţi, dar uneori peisajul e de-o frumuseţe ce-ţi paralizează mintea. Zăpada pură îmi pare un vălătuc de vată pe băţ, şi-mi vine să pun limba pe-o crenguţă de brad ce-şi scutură până la urmă povara în capul meu. Razele soarelui ating solul câteva secunde, după care se retrag timide după perdeaua de nori. Un fulg de nea mi se topeşte în palmă. L-ați privit vreodată îndeaproape? Din exterior pare o steluţă transparentă, cu nenumărate muchii ascuţite şi colţuri cristaline. Dar în interiorul său efemer are o floare delicată, învelită într-o formă geometrică perfectă şi îngheţată, ca inima unei crăiese a zăpezii.

poze de iarna winter photo

poze de iarna winter photo

poze de iarna winter photo

poze de iarna winter photo

poze de iarna winter photo

De fapt am vrut să zic că e bine să deschideţi ochii larg tot timpul, că nu se ştie ce se iveşte.
Staţi să vedeţi ce mi-a povestit o prietenă, cică i s-a întâmplat unui coleg. Se trezeşte el într-o sâmbătă, vesel şi odihnit şi hotărăşte că merită o mică vacanţă! Ia cu el mâncărică, apă şi de restul nişte bănuţi... apoi se urcă în tren cu nevasta. Și când era aproape de staţiune, tot în tren, îl vede pe şoseaua de lângă linia ferată, pe şeful său, la volan. Omul nostru vrea să-l salute pe domnu’ şef, că aşa era frumos! Se repede şi iese pe jumătate pe geamul trenului, când deodată e lovit de un stâlp care staţiona regulamentar pe marginea terasamentului. Nu-i nevoie să mai zic că lovitura i-a fost... niţel dureroasă!
Deci atenţie, căscaţi bine ochii la micile detalii, sau mai bine nu mergeţi în excursie în acelaşi loc cu şeful, alegeţi voi

P.S.
Şeful meu m-a întrebat cine e prost dintre noi doi, eu sau el?
Şi atunci eu i-am răspuns: - Toată lumea ştie că Dvs. niciodată nu angajaţi oameni proşti!