May 01, 2014

Ghid practic - astăzi despre exorcizare


Guest post

Acum vreo trei ani reuşisem, după îndelungi negocieri şi tactici de marketing bine aplicate, să cazez în hotelul pe care îl conduceam 9 oaspeţi indieni - 'ntelectuali la o multinaţională în frumoasa noastră urbe. Clienţi rentabili, plăteau bine şi stăteau vreo trei luni.
Prima săptămână toate bune şi frumoase, fluturaşii zbenguiau, atmosfera primăvăratecă, efectiv se simţea în aer succesul, ştiţi, acea senzaţie acută că treaba e bună, The Secret and all that shit.
În a doua săptămână, într-o dimineaţă din aia perfectă, îi văd pe toţi cum coboară în fugă, speriaţi de parcă au văzut ursul în pielea goală.
Doooamne, cuget eu, ce nenorocire s-a întâmplat? Îmi povestesc, repeziţi care să vorbească primul, într-o engleză gâfâită, că în apartamente e un spirit! Sigur, sigur e, că le-a dat pe jos lucrurile, au auzit bubuituri în pereţi în miez de noapte, de parcă emisarii iadului cereau să fie primiţi, scrâşnete ca de oase fărâmate, ecouri de paşi, gemete de osândiţi la chinuri veşnice, că e brusc rece, că au simţit mirosuri stranii. Plus, inevitabil: l-au şi visat. Asta venită aşa la final, să completeze parcă irevocabil toate celelalte argumente!
Ioi, nu te joci cu aşa ceva, mai ales când mintea, atât de antrenată să prevadă consecinţele, sugera drept probabilă perspectiva ca ei să plece! Respectiv să nu mai încasez galbeni frumos zornăitori la ureche şi plăcuţi la atingere.
Deci, ce mă fac? Gândeşte omule, gândeşte repede! Nu se punea problema să le explic că mai sunt şi alţi oaspeţi în hotel, că zgomotele ar fi specifice anumitor activităţi nocturne şi că la parter avem bucătăria ardelenească cu aromele specifice. Nu le poţi jigni inteligenţa, nu vorbesc cu proşti până la urmă, ci cu oameni educaţi pe care nu îi poţi duce cu vorba!
Îmi pică însă fisa!!! Îmi aduc aminte că în oraş venise un prieten drag, preocupat de ezoterism în general, crescut în familie de filosofi, practic o somitate în domeniu. Exact ce aveam nevoie! L-am sunat urgent, i-am povestit ce s-a întâmplat, am râs bine împreună şi i-am cerut să mă ajute. El a acceptat amuzat iar eu convins că va fi un fleac.
I-am asigurat apoi pe indieni că se vor întâlni cu cel mai mare expert în materie de spiritism pe care ţara noastră îl poate avea şi foarte probabil pe care l-a avut vreodată. Au părut foarte mulţumiţi de soluţia promptă şi m-au asigurat, cu o atitudine foarte "corporate", că vor fi prezenţi în timp util la întâlnirea fixată.
Seara au coborât punctuali toţi nouă, doi mai şefuleţi s-au pus pe scaune în faţa prietenului "exorcist" iar restul şapte în spatele lor, ca la desene animate, care mai de care mai atent să nu piardă nici o tresărire de pe chipul maestrului. Eu m-am aşezat smerit şi plin de respect în dreapta lui.
Porneşte discuţia şi, pe măsura ce timpul trecea, rămân surprins de seriozitatea cu care Mihai îi asculta şi le răspundea. Dacă la început credeam că va fi o simplă formalitate, începeam încet încet să mă simt exclus. Și nimănui nu îi place să fie exclus de la nimic, din principiu. Aşa că m-am pus şi eu să ascult cu atenţie, până când, după minute bune în care fiecare îşi relatase cuminte experienţa, într-un acces iluminator specific lui Doctor House, Mihai găseşte diagnosticul râvnit:

- Din cele povestite şi din măsurătorile anterioare la faţa locului, toate indiciile mă fac să trag o singură concluzie: este un poltergeist!

O linişte abisală s-a lăsat în toată sala. Observam înmărmurit capetele indienilor care, cu părul dat cuminte într-o parte şi ochişorii lor mari, clipesc parcă din ce în ce mai des.  În acel moment, în acea linişte, după câteva secunde ce au părut infinite, am abandonat absolut orice urmă de minte obiectivă, de calcul mercantil, de anticipare a posibilelor interese lezate şi am izbucnit în cel mai profund, nătâng şi plin de nesimţire râs posibil.
Am încercat să mă opresc, jur că am încercat, dar inutil, m-a cuprins un nou val, si încă unul, mi-am pus mâinile la gură şi am fugit afară împiedicat. Doream schizofrenic să mă refugiez în wc şi să mă dau cu capul de pereţi. Ca şi cum asta n-ar fi fost destul, după mine a început şi Mihai, iar după noi fetele de la recepţie, ce până atunci asistaseră tăcute şi uimite de la distanţă.
Săracii indieni se uitau precum curca'n lemne şi se chinuiau, cu mintea lor neeuropeană, să înţeleagă ce se întâmplase. Dar dacă naivitatea lor ne-a băgat în belea, tot ea ne-a şi scos. A fost simplu pentru Mihai să explice că mintea oamenilor comuni ca mine nu reuşeşte să reacţioneze bine atunci când aude informaţii atât de profunde şi se manifestă ori prin depresie, ori prin criză de râs. Iar el n-a vrut să mă facă să mă simt prost, aşa că s-a forţat să râdă - din politeţe, desigur.
Apoi a mers în apartamente şi a inventat un ritual ad-hoc de exorcizare, cât mai credibil: a aprins lumânări în camere, a stropit cu apă "sfinţită", a poruncit spiritului să plece, a mormăit fragmente de rugăciuni, "Exorcizamus te, omnis immunde spiritus, omnis satanica potestas..." "Lustratus! lustratus! Benedictus Deus!" şi tot tacâmul.

Morala e că în acea noapte eu a trebuit să dorm cu toţi nouă, cuibariţi, dintr-un motiv pe care n-am vrut niciodată să îl mai aflu, pe saltelele aşezate de ei in livingul unui apartament, să îi asigur că spiritul a plecat definitiv şi nici nu-i mai trece prin cap să revină şi să înfrunte perspectiva nefastă a unui nou ritual. În prealabil le atrăsesem atenţia gălăgioşilor să reducă niţel nivelul volumului iar menajerelor să nu mai mute obiectele de la locul lor când fac curat şi să regleze bine termostatul.
În următoarele luni a domnit pacea, fluturașii au reînceput să zboare iar POS-ul a continuat să încaseze liniştit galbeni strălucitori în lumina jucăuşă a soarelui.

Ceea ce vă doresc şi vouă!



5 comments:

  1. Parcă am mai citit asta pe undeva...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Yeaaa yeeeeah, dar asta-i originalul, fara glumele lui Julius :))) c'asta-i blog seriooos :)))

      Delete