Guest post
Acum vreo trei ani reuşisem, după îndelungi
negocieri şi tactici de marketing bine aplicate, să cazez în hotelul pe care îl
conduceam 9 oaspeţi indieni - 'ntelectuali la o multinaţională în frumoasa noastră
urbe. Clienţi rentabili, plăteau bine şi stăteau vreo trei luni.
Prima săptămână toate bune şi frumoase,
fluturaşii zbenguiau, atmosfera primăvăratecă, efectiv se simţea în aer
succesul, ştiţi, acea senzaţie acută că treaba e bună, The Secret and all that
shit.
În a doua săptămână, într-o
dimineaţă din aia perfectă, îi văd pe toţi cum coboară în fugă, speriaţi de
parcă au văzut ursul în pielea goală.
Doooamne, cuget eu, ce nenorocire s-a
întâmplat? Îmi povestesc, repeziţi care să vorbească primul, într-o engleză gâfâită,
că în apartamente e un spirit! Sigur, sigur e, că le-a dat pe jos lucrurile, au
auzit bubuituri în pereţi în miez de noapte, de parcă emisarii iadului cereau
să fie primiţi, scrâşnete ca de oase fărâmate, ecouri de paşi, gemete de osândiţi
la chinuri veşnice, că e brusc rece, că au simţit mirosuri stranii. Plus, inevitabil:
l-au şi visat. Asta venită aşa la final, să completeze parcă irevocabil toate
celelalte argumente!
Ioi, nu te joci cu aşa ceva, mai ales
când mintea, atât de antrenată să prevadă consecinţele, sugera drept probabilă perspectiva
ca ei să plece! Respectiv să nu mai încasez galbeni frumos zornăitori la ureche
şi plăcuţi la atingere.
Deci, ce mă fac? Gândeşte omule,
gândeşte repede! Nu se punea problema să le explic că mai sunt şi alţi oaspeţi
în hotel, că zgomotele ar fi specifice anumitor activităţi nocturne şi că la
parter avem bucătăria ardelenească cu aromele specifice. Nu le poţi jigni
inteligenţa, nu vorbesc cu proşti până la urmă, ci cu oameni educaţi pe care nu
îi poţi duce cu vorba!
Îmi pică însă fisa!!! Îmi aduc aminte că
în oraş venise un prieten drag, preocupat de ezoterism în general, crescut în
familie de filosofi, practic o somitate în domeniu. Exact ce aveam nevoie! L-am
sunat urgent, i-am povestit ce s-a întâmplat, am râs bine împreună şi i-am
cerut să mă ajute. El a acceptat amuzat iar eu convins că va fi un fleac.
I-am asigurat apoi pe indieni că se vor
întâlni cu cel mai mare expert în materie de spiritism pe care ţara noastră îl poate avea şi foarte probabil pe
care l-a avut vreodată. Au părut
foarte mulţumiţi de soluţia promptă şi m-au asigurat, cu o atitudine foarte "corporate", că vor fi prezenţi în
timp util la întâlnirea fixată.
Seara au coborât punctuali toţi nouă,
doi mai şefuleţi s-au pus pe scaune în faţa prietenului "exorcist"
iar restul şapte în spatele lor, ca la desene animate, care mai de care mai
atent să nu piardă nici o tresărire de pe chipul maestrului. Eu m-am aşezat
smerit şi plin de respect în dreapta lui.
Porneşte discuţia şi, pe măsura ce
timpul trecea, rămân surprins de seriozitatea cu care Mihai îi asculta şi le
răspundea. Dacă la început credeam că va fi o simplă formalitate,
începeam încet încet să mă simt exclus. Și nimănui nu îi place să fie
exclus de la nimic, din principiu. Aşa că m-am pus şi eu să ascult cu atenţie,
până când, după minute bune în care fiecare îşi relatase cuminte
experienţa, într-un acces iluminator specific lui Doctor House, Mihai
găseşte diagnosticul râvnit:
- Din cele povestite
şi din măsurătorile anterioare la faţa locului, toate indiciile mă fac să trag
o singură concluzie: este un poltergeist!
O linişte abisală s-a lăsat în toată
sala. Observam înmărmurit capetele indienilor care, cu părul dat cuminte într-o
parte şi ochişorii lor mari, clipesc parcă din ce în ce mai des. În acel moment, în acea linişte, după câteva
secunde ce au părut infinite, am abandonat absolut orice urmă de minte
obiectivă, de calcul mercantil, de anticipare a posibilelor interese lezate şi
am izbucnit în cel mai profund, nătâng şi plin de nesimţire râs posibil.
Am încercat să mă opresc, jur că am încercat,
dar inutil, m-a cuprins un nou val, si încă unul, mi-am pus mâinile la gură şi
am fugit afară împiedicat. Doream schizofrenic să mă refugiez în wc şi să mă
dau cu capul de pereţi. Ca şi cum asta n-ar fi fost destul, după mine a început
şi Mihai, iar după noi fetele de la recepţie, ce până atunci asistaseră tăcute şi
uimite de la distanţă.
Săracii indieni se uitau precum curca'n
lemne şi se chinuiau, cu mintea lor neeuropeană, să înţeleagă ce se întâmplase.
Dar dacă naivitatea lor ne-a băgat în belea, tot ea ne-a şi scos. A fost simplu
pentru Mihai să explice că mintea oamenilor comuni ca mine nu reuşeşte să reacţioneze
bine atunci când aude informaţii atât de profunde şi se manifestă ori prin
depresie, ori prin criză de râs. Iar el n-a vrut să mă facă să mă simt prost,
aşa că s-a forţat să râdă - din politeţe, desigur.
Apoi a mers în
apartamente şi a inventat un ritual ad-hoc de exorcizare, cât mai credibil: a
aprins lumânări în camere, a stropit cu apă "sfinţită", a poruncit
spiritului să plece, a mormăit fragmente de rugăciuni, "Exorcizamus te, omnis immunde
spiritus, omnis satanica potestas..." "Lustratus! lustratus!
Benedictus Deus!" şi tot
tacâmul.
Morala e că în
acea noapte eu a trebuit să dorm cu toţi nouă, cuibariţi, dintr-un motiv pe
care n-am vrut niciodată să îl mai aflu, pe saltelele aşezate de ei in livingul
unui apartament, să îi asigur că spiritul a plecat definitiv şi nici nu-i mai trece
prin cap să revină şi să înfrunte perspectiva nefastă a unui nou ritual. În
prealabil le atrăsesem atenţia gălăgioşilor să reducă niţel nivelul volumului
iar menajerelor să nu mai mute obiectele de la locul lor când fac curat şi să
regleze bine termostatul.
În următoarele luni a
domnit pacea, fluturașii au reînceput să zboare iar POS-ul a continuat să
încaseze liniştit galbeni strălucitori în lumina jucăuşă a soarelui.
Ceea ce vă doresc şi
vouă!
Parcă am mai citit asta pe undeva...
ReplyDeleteYeaaa yeeeeah, dar asta-i originalul, fara glumele lui Julius :))) c'asta-i blog seriooos :)))
DeleteJulius face glume?
Deleteăăă... daaaaaa =))
DeleteBună meserie. Și bănoasă.
ReplyDelete