July 29, 2014

Cotco-Filantropica


Guest Post - CMS


Fănel se întinse cât era de lung după cârja grosolană, făcută din pari de gard fixaţi între ei cu sârmă şi sfoară. Un grup de turişti străini, cu ghidul în frunte, se apropia încetişor, cu paşi de oameni care au timp de pierdut.
- Ne aflăm în faţa fostei vile Daily Cotcodac. Aici puteţi vedea una dintre categoriile cele mai lovite de criza economică declanşată în 2009, începu ghidul să le vorbească în engleză protejaţilor săi. Intelectualii români au primit în plin şocul recesiunii, cei mai bine cunoscuţi fiind stimaţii autori de pe Daily Cotcodac.
- Aveţi milă, oameni buni, porni Fănel să se vaite în engleză, agitând anemic cârja, fapt care atrase atenţia grupului. „Autorul cunoscut sub numele de Cms, după desfiinţarea blogului a ajuns în stradă şi şi-a pierdut un picior din cauza câinilor maidanezi”, îl prezentă ghidul, într-o explozie orbitoare de bliţuri.
- Fiiiţi amabiiiili! Hi, hi, hi!
Vocea ascuţită a Monicăi Ionescu mută atenţia turiştilor. „Faimoasa autoare Monica Ionescu a suportat poate cel mai greu pierderea locului de muncă, după ani de zile în care a scris cu pasiune. Acum are minţile rătăcite. Vă rog să nu folosiţi bliţurile, îi pot declanşa o criză.”, continuă ghidul. Monica Ionescu privea în gol, în timp ce pipăia cu mâinile un teanc de texte nepublicate, ţinute în poala rochiei şifonate şi peticite.
- Bieţii oameni!, izbucni în lacrimi o doamnă în vârstă, cu aspect de fostă directoare de bancă, aplecându-se să pună cîteva bancnote de 5 şi 10 euro în dreptul nefericiţilor. Aici cine este?, întrebă ea cu milă, arătând spre un bărbos neîngrijit, purtând o geacă de motor neagră, scorojită, şi având pe ochi un bandaj din cârpe slinoase.
- Acesta este Ozzy. În lipsa comentariilor afectuoase de la cititori, a început să bea zilnic, mai devreme de ora 10 dimineaţa, devenind alcoolic. S-a intoxicat cu metanol şi a orbit. Se spune că posedă harul de a prevesti ceea ce nu are să se întâmple.
- Ce zice?, întrebă unul dintre vizitatori, în timp ce Ozzy mormăia în barbă.
- Va fi vreme frumoasă toată ziua, iar Anglia va câştiga Campionatul Mondial de fotbal în 2018, apucă să explice ghidul, înainte ca o ploaie rapidă de vară să înceapă să ude strada cu stropi mari. Toată lumea spre cafeneaua din colţ, mai strigă el către turiştii care se chinuiau să-şi deschidă umbrelele, încurcându-se reciproc. Grupul se puse în mişcare.
După plecarea lor, autorii se târâră la adăpostul porticului de la intrarea în vila Daily Cotcodac. Înăuntru nu îndrăzneau să intre, era toată o dărăpănătură.
- Mi-a amorţit fundul de la stat pe asfalt, se plânse Monica.
- Mai pune şi tu o pernă, îi recomandă Ina_adevărata, scoţându-şi perfuzia falsă din braţ. Azi n-au mai apucat să ajungă şi la mine, se îmbufnă ea. Şi cât am exersat privirea de grevistă a foamei...
- Niciodată nu au timp de toţi, mai apucă să comenteze Camionagiul, înainte ca o maşină să oprească în dreptul lor, stropindu-i generos cu ajutorul unei băltoace pline cu apă de ploaie.
Dan1 ieşi în fugă cu umbrela şi deschise portiera din dreapta-faţă. Picioare elegant încălţate cu converşi Napapijri atinseră trotuarul ud. Julius strâmbă din nas la vederea apei, dar făcu un efort şi ieşi din maşină, îndreptându-se spre grupul de cerşetori muraţi.
- Ce faceţi, băi, aici?, se răsti el la amărâţi
- Trăiţi, şefu, începu să turuie cu teamă Monica Ionescu. Tocmai am primit nişte bani de la turişti şi, cum nu mai e nimeni pe stradă, ne-am gândit...
- Ciocu' mic, Ioneasco! Vreţi să redeschidem blogul, sau nu? Înapoi în ploaie, aşa se câştigă banii!
- Julică, când îmi dai pentru întreţinere? Sunt rău-platnic de jumătate de an, se milogi şi Ozzy.
- Mă, eu vă iubesc ca un tată, îi străpunse mogulul pe toţi cu privirea. V-am crescut ca pe copiii mei, v-am dat tot ce-am avut, până m-aţi falit. Hai să punem blogul şi vila din nou pe picioare, să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. Aţi înţeles, nerecunoscătorilor?
- Da, şefu', răspunse Camionagiul cu lacrimi în ochi, târându-se din nou în ploaie. Iartă-ne, şefu'! Facem orice ca să ne fie bine.
Rând pe rând, autorii se desprinseră de adăpostul iluzoriu al porticului, reluându-şi locurile de cerşit. Julius se mai uită o dată la fiecare, dojenitor, apoi urcă în maşină şi dispăru în lungul străzii.
- Ai fost prea dur cu ei, îi spuse Sebra, întinzându-şi picioarele superbe pe bancheta din spate.
- Draga mea, pe ăştia trebuie să-i ţii din scurt, leneşi au fost şi pe vremea când scriau texte. Nu-ţi mai bate capul cu ei. Te conduc la  Athénée Palace, ca de obicei, nu?
Întunericul se lăsă peste străduţele îmbârligate din mijlocul oraşului. Luna ca o felie de caşcaval afumat îşi filtra lumina prin rămăşiţele norilor de ploaie. Peugeot-ul verde se strecura pe cărările nopţii.
- Opreşte, îi porunci Julius lui Dan1, iar maşina frână în dreptul unui beţivan care se legăna de-a lungul rigolei plină cu apă. Urcă înăuntru, se adresă el lui Toader.
Maşina porni din nou, în timp ce Julius îşi studia pasagerul prin oglinda retrovizoare.
- Mi-e milă de scursura asta mică şi stricată, de gunoiul ăsta din spam.
- Bă', tu pe mine nu mă fă..., se oţărî fosta vedetă Daily Cotcodac.
- Gura, că ţi-o cos, i-o reteză mogulul. Facem blogul şi te pun la muncă, să scrii despre condiţiile mizerabile în care trăiesc stimaţii autori. Punem şi filmuleţe, şi un buton de donaţii. Mergem la sigur. Mâna întinsă care spune o poveste primeşte pomană.

Râsul sardonic al lui Julius se pierdu în zgomotul motorului şi lătratul câinilor din Dristor.


5 comments:

  1. Dan1 said:
    Ma scuzati sefu', dar ca medic doctor, se spune branula (la Ina_adevarata acolosa, zic)! :))
    Rozico, cica

    ReplyDelete
    Replies
    1. După ce că eşti şoferul lui Julius, tot mai faci aroganţe, ha?

      Delete
  2. Dan1 said:
    @Cms: Puteai sa scrii acolo, la "Urca înauntru, se adresa el lui Toader", "Io? într-un Peugeot? Verde? Glumesti!" :))

    ReplyDelete
  3. Fata draga, unde ai disparut? Ti-ai facut alt cont pe fb, sau mi-ai dat mie block?Mi-e dor de tine..:(

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iooooooi scumpa :* hehe...pai na, am inchis contul si inca nu l-am deschis :)) avem prea multe chestiute pe cap :) da' ma intorc si pe FB cand vin din concediu :D
      Pupiiiiiiici girl :*

      Delete